Tot mai mulți oameni de fotbal din România susțin că Dan Petrescu nu va pleca de la CFR Cluj pentru a prelua echipa națională. În primul rând, din cauza clauzei de reziliere de 400.000 de euro pe care antrenorul o are la formația din Gruia.
Neluțu Varga nu pare dispus să renunțe la acești bani. Iar oficialii FRF nu doresc sub nicio formă să o achite. Mai mult, a apărut și în cazul lui Petrescu conform căreia Răzvan Burleanu și colaboratorii săi ar face acest demers doar din considerente de imagine.
Asta susține și Helmut Duckadam. Fostul mare portar al Stelei a explicat că, în viziunea sa, antrenorul ideal în acest moment pentru FRF este Adrian Mutu.
Iar negocierile cu Dan Petrescu au fost făcute doar de ochii lumii, șansele ca „Bursucul” să preia naționala în acest moment fiind nule din punctul său de vedere. Asta chiar dacă tocmai Răzvan Burleanu a anunțat că singura variantă pentru postul de selecționer este Dan Petrescu.
Dan Petrescu nu va merge la naţională. Jocurile au fost făcute pentru Adrian Mutu. S-a văzut asta mereu. Federaţia a discutat doar cu tehnicieni care nu puteau să vină, care erau imposibil de adus. S-a vorbit cu ei doar de ochii lumii. Pentru FRF e ideal Adrian Mutu. Au nevoie de un antrenor ascultător”, a spus eroul de la Sevilla potrivit adevarul.ro.
Totodată, Duckadam și-a exprimat îndoiala referitoare la șansele de succes ale lui Mutu, în cazul în care acesta va fi numit selecționer în cele din urmă.
Nu, nu e o alegere bună pentru naţională. A fost un jucător mare, dar ca antrenor nu a dovedit nimic. Erau alţii care puteau fi aduşi şi care puteau face treabă, ca Victor Piţurcă sau Ladislau Bölöni”, a mai spus fostul președinte de imagine de la FCSB conform sursei citate.
Dan Petrescu a anunțat după victoria cu FC Argeș că va avea o ultimă discuție cu patronul echipei, Neluțu Varga, și va veni în zilele următoare cu un răspuns final legat de subiectul preluării echipei naționale.
Astăzi n-aș vrea să vorbesc despre acest subiect. Mâine mă întâlnesc cu patronul echipei și veți afla mai multe. În momentul ăsta, nu pot să vă spun nimic. N-am luat nicio decizie. Vreau să mă întâlnesc mâine cu patronul și să vedem care este situația”, a spus Dan Petrescu.
Cel mai probabil, antrenorul va mai încerca o dată să îl convingă pe patron să renunțe la acea clauză de reziliere. El a spus în mai multe rânduri că își dorește să devină selecționerul României.