Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) va debuta marți la Wimbledon 2022, cu un meci împotriva cehoaicei Karolina Muchova (locul 82 WTA). Chris Evert (67 de ani) spune că românca poate câștiga trofeul, deși are parte de un traseu infernal.
Simona Halep revine pe iarba londoneză după trei ani de absență. În 2019, Halep câștiga al doilea său titlu de Grand Slam din carieră, după o finală fabuloasă cu Serena Williams, câștigată cu 6-2, 6-2. În 2020, turneul de la All England Club nu s-a ținut din cauza pandemiei, iar un an mai târziu Simona a ratat prezența din cauza unei accidentări.
Chris Evert (67 de ani) este cunoscută ca o mare admiratoare a Simonei Halep. Triplă câștigătoare la Wimbledon, americanca îi acordă credit româncei, deși traseul spre finală este presărat cu multe „obstacole”.
„O aleg pe Simona Halep ca viitoare câștigătoare deoarece servește bine și câștigă puncte gratuite. Este concentrată și este determinată să mai facă încă un pas important pentru a-și îmbunătăți jocul și să câștige turnee importante”, a spus Evert pentru Eurosport.
Dacă va trece de cehoaica Muchova, Halep va da peste adversare de top începând din optimi. Paula Badosa (locul 4 WTA), Karolina Pliskova (7 WTA), revelația Cori Gauff (12 WTA) sau americanca Serena Williams, de șapte ori campioană la Wimbledon sunt între posibilele adversare ale constănțencei.
Halep este foarte încrezătoarea înaintea debutului la Wimbledon, al doilea turneu de Grand Slam la care participă alături de antrenorul Patrick Mouratoglou. Meciul cu Muchova este programat marți, 28 iunie, după ora 17:00.
Simona s-a declarat foarte încrezătoare, la conferința de presă dinaintea revenirii pe iarba londoneză:
Nu vreau să mă opresc. Nu mă gândesc la asta. Simt că pot mai mult. Pot fi o persoană mai bună, o jucătoare mai bună, aşa că abia aştept. Mă simt bine. Sunt încrezătoare. Am avut meciuri bune săptămâna trecută pe iarbă. Însă pe iarbă nu se ştie niciodată.
Ştiu că ea joacă foarte bine. O cunosc foarte bine. Va fi o provocare mare. Nu am nimic de pierdut. Anul acesta am spus că îmi voi da timp pentru a deveni cât mai bună posibil. Anul trecut a fost cel mai dificil”, a spus Simona Halep, la conferința de presă.
Wimbledon este programat între 27 iunie și 10 iulie. Ediția din anul acesta va avea doar premii în bani. ATP și WTA nu vor acorda puncte din cauza deciziei de a exclude sportivii ruși și bieloruși din turneu.