A cedat Adrian Mititelu jr. după ce echipa sa a pierdut derby-ul cu CSU Craiova. Gestul patronului FCU spune multe

Olteanu Ștefan / 04.10.2021, 11:28

Adrian Mititelu jr. a cedat în timpul derby-ului FC U Craiova – CSU Craiova și a plecat de la stadion înaintea fluierului de final. Mai exact, în minutul 80. Atunci când echipa sa era condusă cu 0-1. Ulterior, Ștefan Baiaram a mai înscris un gol, în minutul 85, iar derby-ul din Bănie s-a terminat 0-2 în favoarea celor de la CSU.

Adrian Mititelu jr. a cedat la derby-ul Craiovei

Adrian Mititelu jr. a cedat în ultimele minute de joc ale derby-ului din Bănie și a plecat de la stadion. Cu mai bine de 10 minute înainte de final, finanțatorul echipei FC U Craiova a coborât din loja „Complexului Sportiv Craiova”, s-a urcat în bolidul personal și a plecat.
Asta în ciuda faptului că în acel moment echipa sa era condusă cu 0-1 și, teoretic, încă mai putea reveni. Totuși, fotbaliștii lui Adrian Mutu jucau deja în inferioritate numerică după ce Compagno l-a lovit pe Pigliacelli și a văzut cartonașul roșu. Cel mai probabil acesta a fost și momentul care l-a înfuriat pe Adrian Mititelu jr. și finanțatorul a preferat să plece de la stadion.

Este postul lui Adrian Mutu în pericol?

Gestul patronului de la FCU ar putea lăsa de înțeles că atmosfera nu este una tocmai plăcută la echipă. Adrian Mutu nu a mai câștigat în Liga I din runda a 4-a, adică de pe 7 august. Atunci reușea să se impună în deplasare cu codașa Academica Clinceni, scor 2-1. În ultimele 7 etape, FCU Craiova a încasat 4 înfrângeri și a remizat de 3 ori. De asemenea, golaverajul în aceste ultime 7 etape nu este deloc încurajator. Doar 2 goluri marcate și 7 primite.
FCU Craiova este pe locul 13 în Liga I, cu doar 9 puncte după 11 etape.

Adrian Mutu: „Conducerea decide, dar eu nu îmi dau demisia”

La finalul derby-ului de duminică seară, Adrian Mutu a spus că nu se gândește la demisie:

O primă repriză bună în care ne-am apărat bine dar am construit bine și pe ofensivă. După cartonașul roșu s-a rupt jocul. A fost un roșu, pentru că l-a lovit peste față. Sunt lucruri care se întâmplă. Acum nu stăm să scoatem vinovați. În fotbal se mai întâmplă, asta este. Cred că în prima repriză am ajuns în preajma careului dar trebuie să fim mai concreți. Băieții trebuie să-și asume mai multe responsabilități. Practic ne-am bătut singuri, au fost niște greșeli în lanț.

După cartonașul roșu s-a rupt echilibrul, iar forța lor ofensivă s-a simțit imediat. Am spus și înainte de meci. Ei nu simt ca noi, la derby se simte altfel. Punctul ăsta nu era în avantajul nostru.

Eu nu țin de niciun scaun, rămâne la latitudinea conducerii ce o să facă. Conducerea va decide. Eu nu îmi dau demisia, am muncit de câteva luni incoace și cred că lucrurile se pot remedia. Suntem o nou-promovată iar lucrurile nu merg ca la alte echipe care joacă de ani buni în Liga 1”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă.

CRONICĂ. Praz, zaibăr, Ceapă. Dan Nistor face diferența în derby-ul Craiovei. Reghe și ai lui au fost leii în Bănie.