Federal Aviation Administration a anunţat că va interzice zborul dronelor deasupra stadioanelor în timpul meciurilor din cadrul Cupei Mondiale şi al evenimentelor dedicate suporterilor din întreaga ţară, pentru a întări măsurile de securitate, relatează Reuters.
În zilele de meci, toate operaţiunile aeriene, inclusiv cele cu drone, vor fi interzise pe o rază de trei mile marine şi până la 3.000 de picioare deasupra solului în jurul stadioanelor, cu excepţia situaţiilor aprobate în mod expres de controlorii de trafic aerian.
Dronele vor avea interdicţie de zbor pe o rază de o milă marină şi la o altitudine de până la 1.000 de picioare deasupra nivelului solului la evenimentele sportive organizate în întreaga ţară.
FAA a precizat că operatorii de drone care pătrund fără autorizaţie în spaţiul aerian restricţionat riscă amenzi de până la 100.000 de dolari, precum şi acuzaţii penale şi confiscarea aparatului.
Federal Bureau of Investigation dispune şi de echipe specializate în combaterea dronelor, pe care le va amplasa în jurul stadioanelor Cupei Mondiale, ca măsură suplimentară de protecţie.
Comisarul Poliţiei din New York City, Jessica Tisch, a declarat săptămâna trecută că departamentul a primit noi competenţe „pentru a colabora cu partenerii noştri federali în vederea combaterii ameninţărilor credibile reprezentate de drone la evenimentele majore”. Ea a adăugat: „În ultimele câteva luni, am cumpărat echipamente de contracarare a dronelor în valoare de 6,5 milioane de dolari”.
Jessica Tisch a mai spus că dronele pot fi transformate cu uşurinţă în „arme de război”, iar New Yorkul se află în stare de alertă pe durata evenimentelor organizate cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Statelor Unite.