Devis Mangia, fostul antrenor al Universității Craiova, este implicat într-un scandal de proporții. El a fost suspendat din poziția de selecționer al Maltei după ce a fost acuzat de un jucător că i-a făcut avansuri sexuale.
Antrenorul de 48 de ani susține că nimic din această poveste nu este adevărat, ci doar o lipsă de înțelegere. Mai mult, el susține că Federația nu a avut niciodată probleme cu el, iar suspendarea are doar scopul unei anchete.
Italianul ce a preluat echipa națională a Maltei în 2019 susține că va merge in instanță împotriva tuturor celor ce contribuie la „lezarea” numelui lui. El a redactat un mesaj, alături de avocatul său, Fabio Pinelli, pe care l-a trimis presei din Italia.
„În legătură cu știrile apărute în presa națională, e datoria mea să clarific că nu am avut niciodată, nici acum, nici în trecut, un comportament care să lezeze deminitatea personală sau sexuală a oricui, cu atât mai puțin a unui jucător sau membru al Federației. Este o știre nefondată și falsă care dăunează grav demnității mele personale și reputației mele profesionale. Spre deosebire de ce a transmis mass-media, Federația nici măcar nu a contestat comportamentul meu.
Îmi rezerv dreptul de a depune plângere împotriva oricărei alte conduite defăimătoare. În orice caz, o comunicare ulterioară va fi convenită cu Federația Malteză, respectând corectitudinea relației profesionale existente”, se arată în comunicatul oficial transmis presei italiene de către Devis Mangia.
Malta a adunat șase puncte în grupa 2 a Ligii D din Nations League, într-o grupă cu San Marino și Estonia. Micuța națională din Mediterana are, marți, programat un amical cu Israel, iar Devis Mangia nu va fi pe bancă. Postul fostului antrenor din Bănie va fi va fi preluat de asistentul său, Davide Mazzotta.
Devis Mangia a antrenat în România, la Craiova, în perioada mai 2017 – aprilie 2019. Italianul a câștigat Cupa României pe banca echipei lui Mihai Rotaru.
Din decembrie 2019, Mangia este antrenorul naționalei Maltei. Spezia, Bari și Ascoli se numără printre echipele pe care le-a mai pregătit antrenorul de 48 de ani.
Înainte să plece în Malta, Devis Mangia a fost pe lista lui Gigi Becali. Mihai Stoica a recunoscut că ar fi vrut să lucreze cu tehnicianul italian.
„Nu am propus niciun nume de antrenor. A fost discuţia cu Mangia, mi-aş fi dorit foarte mult să lucrez cu el, dar din motive extra-sportive a căzut. După aceea, nu am mai discutat nimic cu patronul, aştept ca el să ia o decizie. Eu nu am vreo opinie”, a spus Mihai Stoica, la Digi Sport.