Plecarea septuplului campion mondial de Formula 1 Lewis Hamilton la Ferrari, de la Mercedes, a adus o creștere foarte mare a valorii companiei italiene.
După anunțul făcut de Toto Wolff, șeful echipei de Formula 1 Mercedes-AMG Petronas, prețul acțiunilor producătorului italian de mașini sport a ajuns la un maxim istoric pe piața de capital. Ferrari este listată la New York Stock Exchange, unde capitalizarea sa s-a majorat în ședința de tranzacționare de astăzi cu 7 miliarde de dolari.
Prețul unei acțiuni Ferrari era, la închiderea de miercuri, de 346,78 dolari, iar în ședința de joi, a urcat la nu nou maxim istoric, de 383,04 dolari, o creștere cu 10,7%.
Lewis Hamilton a câștigat 103 Marii Premii din Formula 1, victorii care i-au adus de 7 ori titlul de campion mondial. Deocamdată, Hamilton mai are contract pentru an cu Mercedes, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Conform acordul dintre Hamilton și Scuderia Ferrari, britanicul va ajunge la echipa din Maranello înainte de sezonul 2025, iar Mercedes nu va primi compensație. La Ferrari, Lewis Hamilton îl va avea coechipier pe Charles Leclerc.
Acordul dintre echipa italiană și pilotul britanic a fost posibil datorită implicării lui Fred Vasseur, directorul Scuderia Ferrari, și a lui John Elkann, președintele executiv al Ferrari. Vasseur și Hamilton au colaborat în Formula 3 și GP2, înainte ca pilotul să ajungă în Formula 1 la McLaren. În echipa condusă atunci de Vasseur, ART, Hamilton a câștigat titlurile din sezoanele 2005 și 2006.
Scuderia Ferrari va fi a treia echipă din cariera lui Hamilton din Formula 1, după McLaren (2007-2012) și Mercedes (din 2013). Primul titlu de campion mondial l-a câștigat în 2008 cu McLaren, iar celelalte șase, cu Mercedes. Toto Wolff, director și acționar Mercedes F1, și-a anunțat echipa despre plecare lui Hamilton într-o ședință de grup, conform motorsport.com.
Anul trecut, campion mondial de Formula 1 a fost de Max Verstappen, care a cucerit titlul a treia oară la rând.