Mihai Pintilii, ultimul nume important depistat pozitiv cu Covid-19 la FCSB. Adevărul despre situația jucătorilor infectați cu noul coronavirus

Olteanu Ștefan / 14.10.2021, 23:27

Mai mulți jucători de la FCSB sunt în pericol de a fi infectați cu noul coronavirus. În cadrul clubului roș-albastru a izbucnit recent un focar, inclusiv antrenorul Edi Iordănescu fiind depistat pozitiv. În acest context, conducerea a decis izolarea de urgență a mai multor fotbaliști.

Doar 10 fotbaliști de la prima echipă au participat la ultimul antrenament al FCSB-ului. Mai mulți oameni din staff sunt infectați cu noul coronavirus

UPDATE: Mihai Pintilii, depistat și el pozitiv cu Covid-19!

FCSB continuă să fie lovită de noul coronavirus. Focarul de la echipă este în plină extindere, iar ultimul depistat pozitiv este Mihai Pintilii. Fostul mijlocaș defensiv s-a ocupat de ultimele antrenamente ale echipei în lipsa lui Iordănescu Jr, care este de asemenea infectat.

În acest context, potrivit Fanatik, responsabilitatea totală în ceea ce privește echipa îi va reveni în următoarea perioadă lui Eugen Nae, antrenor cu licență PRO adus recent de echipa roș-albastră.


Edi Iordănescu și mai mulți oameni din staff-ul său de la FCSB au fost infectați cu noul coronavirus. Acest lucru i-a expus unui pericol iminent și pe jucători, iar câțiva dintre ei sunt deja suspecți.
Situația pare destul de critică la FCSB în acest moment, iar echipa riscă să nu aibă destui jucători pentru a se prezenta la următoarea partidă din campionat.
În acest context, conducerea a decis să izoleze preventiv mai mulți titulari. La ultimul antrenament, condus de Mihai Pintilii, FCSB a avut doar 10 jucători de la prima echipă:

La antrenamentul de azi au fost prezenți doar 10 jucători și patru juniori. Pentru că sunt mulți bolnavi, vreo 5-6 suspecți și alți jucători izolați în încercarea de a se proteja în perspectiva meciului de sâmbătă, pentru a avea cu cine juca.
Plus tot staff-ul lui Edi Iordănescu. Practic, doar Mihai Pintilii și Thomas Neubert sunt singurii care nu au COVID”, a spus jurnalistul Dan Filoti, în cadrul emisiunii Liga Digisport.

Dezastru pentru FCSB

O veste neașteptată a lovit FCSB-ul chiar înaintea reluării Ligii 1. Edi Iordănescu și câțiva membri ai staff-ului său au fost depistați cu COVID-19. În aceste condiții, tehnicianul va lipsi cel puțin 14 zile de la cârma echipei roș-albastre. În absența lui Edi Iordănescu, Eugen Nae (46 de ani) va sta pe banca tehnică a FCSB-ului la următoarele două meciuri. Nae este antrenor cu licenţă PRO, iar FCSB a semnat un contract de colaborare cu el. Clubul a depus de urgență contractul la LPF, pentru ca Nae să poată sta pe bancă la meciurile programate în perioada în care antrenorii de la echipă sunt în carantină.

În afara absenței lui Edi Iordănescu, FCSB se confruntă și cu mari probleme de lot. Florinel Coman, Octavian Popescu, Ionuț Panțîru sunt accidentați. Constantin Budescu și Adrian Șut au prezentat simptome de COVID-19 și au fost izolați. Straton și Șerban au fost infectați cu noul coronavirus și se află în carantină. În afara acestor absențe alți 4 sau 5 jucători au probleme și vor intra în carantină pentru a înlătura orice risc. O veste bună pentru FCSB este revenirea lui Florin Tănase care s-a refăcut după o accidentare mai veche. Totuși, în aceste condiții, FCSB ar putea avea 8 jucători absenți din lot la meciul cu CS Mioveni.

Duelul FCSB – CS Mioveni este programat sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 20:30. În ciuda faptului că sunt gazde, roș-albaștrii se vor deplasa la Buzău pentru partida cu Mioveni. Arena Națională este în continuare indisponibilă.

Marele anunț al lui Gigi Becali despre FCSB a sosit. Patronul vicecampioanei a decis când va reveni pe un stadion.