Adrian Mutu, discurs tăios după Rapid – FC U Craiova 1948 2-3: „Degringoladă, nu o să mai vedeți aceste greșeli”

Octavian Vasilescu / 09.05.2022, 23:24
Adrian Mutu, discurs tăios după Rapid – FC U Craiova 1948 2-3: „Degringoladă, nu o să mai vedeți aceste greșeli”

Rapid a cedat în fața rivalilor de la FC U Craiova 1948, scor 2-3, în etapa cu numărul 8 din play-out. La final, antrenorul Adrian Mutu (43 de ani) a tras concluziile partidei.

Adrian Mutu a început sezonul ca antrenor la FC U Craiova 1948, dar după scurt timp a fost dat afară. „Briliantul” conduce acum Rapidul, dar nu a reușit să-și ia revanșa în fața fostei sale echipe. Finalul meciului a fost extrem de tensionat.

Rapid a egalat în minutul 90+2, când Alexandru Albu a înscris de la 11 metri. U Craiova 1948 a dat lovitura în minutul 90+5, la ultima fază, când William Baeten l-a învins pe Horațiu Moldovan cu un șut din afara careului.

De la revenirea în fotbalul românesc, Rapid nu a reușit să învingă FC U Craiova 1948. Oltenii au câștigat patru jocuri și un duel s-a terminat la egalitate. Toate aceste meciuri s-au consumat în ultimii doi ani.

Ce a spus Adrian Mutu după Rapid – FC U Craiova 1948 2-3

Ar fi multe explicații pentru acest joc. E o înfrângere greu de digerat, dar probabil avem nevoie și de astfel de dușuri reci pentru a deveni o echipă puternică. Am luat câteva goluri ușoare, dar meciul a fost la mâna noastră. Ăsta este fotbalul, uneori e nemilos. Trebuie să învățăm din greșeli și să mergem înainte.

Ei au avut trei șuturi pe poartă și au marcat trei goluri. Știam că este o echipă care nu renunță până la sfârșit. Am luat goluri pe niște greșeli pe care nu o să le mai vedeți. Uităm meciul de mâine și trebuie să pregătim jocul cu Mioveni.

Suntem tot la mâna noastră. Chiar dacă am fi câștigat astăzi, tot ar fi trebuit să tratăm serios meciul cu Mioveni. Mergem acolo în ultima etapă și o să câștigăm.

E loc de mai bine, mai ales când pierzi. Sunt lucruri interne, pe care le voi discuta cu jucătorii. Noi jucăm fiecare meci la victorie. Am început bine meciul, în primele 30 de minute a fost doar Rapidul pe teren, iar apoi au fost câteva minute de degringoladă. Ne-am creat singuri momentele dificile. Asta e, învățăm din greșeli.

Nervii și-au spus cuvântul pe teren. Asta este, sperăm ca Săpunaru să lipsească doar un meci. O atmosferă extraodinară, galeria s-a ridicat la cel mai înalt nivel, dar noi nu”, a declarat Adrian Mutu, la finalul partidei cu FC U Craiova 1948.

Pentru Rapid a fost primul eșec suferit pe noul stadion din Giulești.

Parcursul lui Adrian Mutu la Rapid

  • Rapid – Academica Clinceni 1-0
  • Rapid – Dinamo 3-1
  • Academica Clinceni – Rapid 0-1
  • Rapid – FC Botoșani 3-0
  • UTA – Rapid 0-2
  • Rapid – Gaz Metan Mediaș 8-0
  • Rapid – Sepsi OSK 1-0
  • Chindia Târgoviște – Rapid 0-0
  • Rapid – FC U Craiova 1948 2-3

Clasament play-out

În ultima rundă din play-out, Rapid va înfrunta CS Mioveni în deplasare. U Craiova 1948 va primi vizita celor de la Sepsi OSK, iar FC Botoșani va da peste Academica Clinceni. Primele două clasate din play-out se vor duela în semifinala barajului pentru accederea în Conference League.

Învingătoarea va înfrunta apoi locul 3/locul 4 din play-off pentru calificarea în preliminariile Conference League.

  1. Rapid – 39 pct.
  2. Sepsi OSK – 39 pct.
  3. FC Botoșani – 38 pct.
  4. U Craiova 1948 – 34 pct.
  5. UTA – 32 pct.
  6. CS Mioveni – 28 pct.
  7. Chindia Târgoviște – 23 pct.
  8. Dinamo – 22 pct.
  9. Academica Clinceni – minus 5 pct.
  10. Gaz Metan Mediaș – minus 34 pct.