Adrian Mutu a anunțat transferul lui Damien Dussaut (27 de ani) la Rapid, fundaș polivalent care în sezonul trecut a evoluat la Farul Constanța. Dussaut rămăsese liber de contract după despărțirea de formația lui Gică Hagi. În dimineața zilei de joi, jucătorul a efectuat chiar și un prim antrenament alături de giuleșteni.
Rămas liber de contract după despărțirea de Farul Constanța, Damien Dussaut a luat alegerea de a continua în România și Adrian Mutu a anunțat transferul său la Rapid.
Dussaut a efectuat în dimineața zilei de joi primul antrenamenet sub comanda noului antrenor. Iar la scurt timp, în cadrul unei conferințe de presă, Adrian Mutu a anunțat că fundașul se află în biroul conducerii, unde cel mai mai probabil urmează să dea cu pixul pe contract.
Este sus în birou. A avut și antrenament dimineață. Vedem dacă semnează”, a transmis Adrian Mutu, la conferința de presă.
Damien Dussaut este la bază fundaș dreapta, dar poate evolua și pe poziția de fundaș stânga, ori într-o poziție mai avansată din flancul drept. El a fost internațional de tineret al Franței, însă la seniori a ales să reprezinte naționala din Martinica, pentru care are o singură apariție.
În sezonul trecut, Dussaut a evoluat 30 de meciuri în tricoul Farului, reușind să înscrie un gol și să ofere patru pase decisive. Cota sa de piață este de 500.000 de euro, conform Transfermarkt.
De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Valenciennes B, Standard Liege, Sint-Truiden și Dinamo.
Rapid are parte de un start de sezon de foc în Superliga. În prima etapă va întâlni CFR în deplasare, după care va primi vizita celor de la FCSB și, în runda cu numărul trei, va merge din nou în deplasare la Universitatea Craiova.
Referitor la următorul duel, cel contra campioanei, Adrian Mutu a declarat:
„Ne așteaptă un început de campionat foarte greu. Trei meciuri foarte dificile, cu primele trei clasate din sezonul trecut. Și că să începem și mai bine, în prima etapă începem direct cu campioana en-titre a României.
Un meci extrem de dificil. Și mai ales acum, probabil o să vină și mai supărați și vor vrea să înceapă să câștige. Deci trebuie să fim atenți, concentrați.
Bineînțeles că nu îmi convine. (n.r. – că au fost eliminați de Pyunik). Aseară am ținut cu CFR-ul, la fel ca orice suporter al fotbalului românesc. Îmi pare rău pentru ei și pentru noi în general.
(n.r. – despre prestația CFR-ului) Va dați seama că i-am analizat și încă îi analizez. O să țin pentru mine. Nu cred că e frumos și are importanță să pornesc anumite polemici. Prefer să țin pentru mine”, a mai declarat Adrian Mutu, la conferință.
De asemenea, Adrian Mutu a spus că refuză să ia în calcul varianta CFR Cluj. „Se știe relația mea cu Neluțu Varga, dar eu rămân la Rapid”.