Adrian Mutu, viitorul selecționer al României! Jean Vlădoiu crede că fostul său coechipier de la Dinamo București este varianta perfectă pentru postul lăsat liber de Mirel Rădoi

Bădulescu Silvian / 29.11.2021, 19:43
Adrian Mutu, viitorul selecționer al României! Jean Vlădoiu crede că fostul său coechipier de la Dinamo București este varianta perfectă pentru postul lăsat liber de Mirel Rădoi

În direct la PlaySport Live, Jean Vlădoiu a purtat un dialog cu realizatorii emisiunii, Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu. Președintele celor de la FC Argeș a vorbit despre cel pe care îl vede ca viitor selecționer al echipei naționale, precum și de obiectivele de la FC Argeș.

„Eu cred că Adi Mutu merită o șansă”

Jean Vlădoiu, actual președinte la FC Argeș, a spus că ar miza pe un antrenor din noua generație. Dând și un nume, el l-ar prefera pe Adrian Mutu, fostul selecționer de la tineret și fost coleg de muncă cu Jean Vlădoiu la Federația Română de Fotbal.

Aș merge pe cineva din generația nouă. Eu cred că Adi Mutu merită o șansă, mi-a demonstrat că e un băiat implicat. La fel și Mirel Rădoi. Cât am lucrat împreună la Federație, mi-au dovedit acest lucru. Totuși, nu știu ce listă are FRF în acest moment”.

Cei doi foști atacanți au fost și coechipieri la nivel de club. Produse ale academiei lui FC Argeș Pitești, aceștia au jucat făcut pereche în atacul echipei Dinamo București, în sezonul 1998-1999. Ulterior, Mutu a fost vândut la Internazionale Milano, iar Vlădoiu a plecat în Germania, la Kickers Offenbach.

„Suntem la zi cu banii”

FC Argeș este una dintre echipele cu pretenții la play-off în acest sezon. Aflați la doar un punct de poziția a șasea, Jean Vlădoiu a dezvăluit care este secretul echipei, precum și cum este atmosfera din lot.

Suntem la zi cu banii. Mi s-a permis să fac o echipă tehnică cum am considerat eu și să aduc jucători. Avem toate condițiile. Suntem conștienți cât de greu e să motivezi jucătorii când nu sunt plătiți. Își pierd concentrarea, încrederea, iar acest lucru sper să nu se întâmple la FC Argeș”.

Acesta a menționat care este obiectivul echipei pentru actuala stagiune.

Ne vom bate la play-off, și, dacă ajungem acolo, la un loc pentru o cupă europeană. Totodată, Cupa României este un obiectiv. Vom trata cu seriozitate maximă meciul din cupă. Avem șanse foarte mari să jucăm o semifinală, chiar și finala. Nu avem decât doi accidentați, lotul este aproape complet. Cupa României îți oferă o șansă de a evolua în Europa”.

Întrebat de construirea unui nou stadion pe locul celui actual, Jean Vlădoiu a declarat că este vorba despre o autorizație.

Din discuția cu domnul Gentea (n.r. – Primarul Piteștiului), acesta se luptă pentru a obține autorizația de construire a noului stadion. Sunt anumite discuții, însă, pentru că stadionul este al Primăriei, dar terenul din jurul acestuia este al altui proprietar. Se vor rezolva lucrurile, sper să intre în posesia Primăriei și să construim un stadion nou”.

„Una dintre cele mai bune pepiniere ale fotbalului românesc”

FC Argeș a dat, de-a lungul timpului, jucători de mare valoare pentru fotbalul românesc. De la Nicolae Dobrin la Adrian Mutu, echipa din Pitești a fost mereu un izvor de talente.

Una dintre cele mai bune pepiniere pe care le-a avut fotbalul românesc a fost Argeșul. Aveam nevoie să înființăm o echipă la Liga a 3-a, ca să poată juca copiii acolo. Nu ne interesează rezultatele, avem copii de 15, 16, 17 ani care evoluează. Suntem în colaborare cu toate cluburile din Pitești. Încercăm să aducem cei mai buni copii din județ. Vrem să le oferim masă, cazare, educație și fotbal, la fel cum am beneficiat și noi. Ăsta e proiectul nostru de viitor”.

FC Argeș ocupă locul șapte, cu 27 de puncte acumulate în 17 partide. Lupta pentru locurile de play-off este foarte echilibrată, Distanța dintre locul trei și locul opt este de doar trei puncte. Următoarea partidă a piteștenilor are loc miercuri, împotriva celor de la Politehnica Timișoara, în sferturile Cupei României.