Ajutor galactic pentru ucrainenii afectați de război. Ce sumă urmează să doneze Real Madrid

Dragos Stefanescu 16.03.2022, 14:59
Ajutor galactic pentru ucrainenii afectați de război. Ce sumă urmează să doneze Real Madrid

De la declanșarea războiului din Ucraina toată lumea încearcă să ofere sprijin celor afectați de acest conflict. Multe cluburi de fotbal au inițiat campanii umanitare, iar Real Madrid s-a alăturat și ea acestora. Clubul spaniol va dona un milion de euro pentru ajutorarea refugiaţilor ucraineni.

Real Madrid donează un milion de euro pentru refugiații ucraineni

Dramele produse de războiul din Ucraina au sensibilizat o lume întreagă. Indiferent de domeniul de activitate, oamenii s-au implicat în ajutorarea victimelor acestui conflict sângeros.

Multe cluburi de fotbal au inițiat campanii umanitare pentru a da o mână de ajutor celor care au avut de suferit din cauza războiului din Ucraina. Real Madrid s-a alăturat acestui demers și a donat 13.000 de articole de îmbrăcăminte, echipamente sportive şi recreative pentru centrele Crucii Roşii şi Cesal din Madrid. Aceste ajutoare sunt destinate refugiaților ucraineni sosiți în Spania.

Mai mult, clubul madrilen a anunţat marţi că va dona nu mai puțin de un milion de euro, informează agenţia EFE. Acești bani vor fi folosiți pentru ajutorarea refugiaților ucraineni, în cadrul campaniei demarate pe 5 martie prin fundația lui Real Madrid. Campania se numește ”Toți alături de Ucraina”.

Pe site-ul oficial al lui Real Madrid există și un canal de donaţii directe. Toate acestea sunt canalizate către refugiații ucraineni.

Rinat Akhmetov se implică total în ajutorarea victimelor războiului din Ucraina

Rinat Akhmetov, patronul lui Șahtior Donețk, este considerat cel mai bogat om din Ucraina. În trecut, miliardarul a fost acuzat de președintele Volodimir Zelenski că ar fi un apropiat al lui Vladimir Putin. În ciuda acestui lucru, Akhmetov a decis să iasă public și să vorbească despre războiul pornit de Rusia împotriva țării sale. Miliardarul a acuzat în termeni duri acțiunile Rusiei și îl consideră pe Vladimir Putin un criminal de război. Mai mult, Akhmetov a anunțat că îi ajută pe cât posibil pe concetățenii săi și că va face totul pentru reconstrucția Ucrainei, indiferent de costuri.

Asta este o agresiune militară, vorbim despre crime de război și crime împotriva umanității. Fundația mea ajută oamenii să supraviețuiască, le oferă mâncare și medicamente, iar companiile din cadrul SCM ajută armata Ucrainei să apere suveranitatea țării.

Cât costă? Sincer, nici nu număr. Tot ce putem să oferim, oferim. Și o vom face și în viitor. Îmi voi investi toată puterea și toate resursele pentru a reconstrui Ucraina și pentru a deveni o țara puternică și prosperă”, a spus Rinat Akhmetov, conform Tribuna.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622