Rapid învins-o pe FC Botoșani, cu scorul de 3-0, în a treia etapă din play-out. După meci, Alexandru Albu a vorbit despre penalty-ul de la finalul meciului.
Elevii lui Adrian Mutu au făcut spectacol la primul meci oficial pe noua arenă din Giulești.
Jakub Vojtus a deschis scorul la scurt timp după fluierul de start al meciului. Atacantul slovac a trimis balonul în poarta echipei adverse în minutul 11, după o pasă altruistă a lui Rareș Ilie.
Antonio Sefer a marcat și el în cea de-a doua repriză. Mai exact, în minutul 61. El a dus scorul la 2-0, după o lovitură liberă executată la vinclu de la aproximativ 35 de metri de poartă. Acesta este de altfel primul gol pe care tânărul de 21 de ani îl reușește în Liga 1.
Cel de-al treilea și ultimul gol a fost marcat de Alexandru Albu. Mijlocașul defensiv a reacționat după golul marcat, ocazie cu care și-a înțepat o parte dintre colegi.
Marcatorul golului de 3-0 pentru giuleșteni a explicat în ce fel se stabilește executantul penalty-urilor la Rapid. Fotbalistul susține că nu există o regulă. El susține că executantul penalty-urilor se stabilește în timpul meciului, în funcție de locul în care se află mingea.
Nu a fost nicio poveste. Meciul trecut a făcut o glumă. Nu am nimic cu ei, nu le-am ținut eu ghină. Aşa au bătut ei, trebuie să-i mai învăţ.
Mister nu ne-a dat nicio listă. Depinde de jucător, cine se simte bine în ziua respectivă. Și bineînțeles, cine pune mâna pe minge. Dacă îl scoţi, te simți bine și știi că dai gol, atunci iei mingea şi baţi.
Striga tot stadionul să-l las pe Săpun să bată, dar nu l-am lăsat. I-am spus că eu bat. I-am lăsat, le-am dat ocazia. Este un jucător foarte bun și un coechipier desăvârșit. Îl respectăm toți, dar la un moment dat trebuie să te și impui.”, a transmis Alexandru Albu, după victoria cu FC Botoșani, conform digisport.ro.
Pentru Rapid București urmează meciul cu UTA Arad. Partida va avea loc sâmbăta viitoare, 9 aprilie, de la 20:30. Jocul va avea loc pe terenul formației din Arad.