Alexandru Crețu și-a reziliat contractul cu Maribor. Ce spune agentul său de un transfer la FCSB: “Aceasta este prioritatea lui”

Gabriel Peneș / 04.05.2021, 12:40
Alexandru Crețu și-a reziliat contractul cu Maribor. Ce spune agentul său de un transfer la FCSB: “Aceasta este prioritatea lui”

Alexandru Crețu și-a reziliat contractul cu Maribor. Ce spune agentul său de un transfer la FCSB: “Aceasta este prioritatea lui”. Internaționalul român a devenit liber de contract cu 5 etape înainte de finalul sezonului în campionatul Sloveniei. Crețu s-a despărțit, după 3 ani, de echipa cu care a cucerit titlul, chiar în primul an de contract.

Alexandru Crețu și-a reziliat contractul cu Maribor

Fundașul român de 29 de ani își schimbă parcursul. Alexandru Crețu și-a reziliat contractul cu Maribor. De altfel, zilele trecute, antrenorul echipei, Simon Rozman, l-a anunțat că nu mai face parte din planurile sale. Jurnaliștii sloveni au dezvăluit că prestațiile inconstante, dar și dorința de întinerire a lotului, au fost motivele rupturii. Astăzi, Crețu a semnat rezilierea contractului cu formația de pe locul 2 din PrvaLiga. Acesta expira oricum la 30 iunie.

Și se pare că motivul real al despărțirii de club a fost refuzul lui Crețu de a își pune semnătura pe un nou contract. Cu toate că mai sunt 5 etape din campionat, oficialii de la Maribor nu știau dacă se mai pot baza pe fundașul român. La rândul său, Crețu nu dorea să riște vreo accidentare care i-ar fi îngreunat găsirea unei noi echipe. În aceste condiții, părțile au ajuns la o înâelegere amiabilă înainte de finalul sezonului și al contractului.

Alexandru Crețu și-a reziliat contractul cu Maribor. Ce spune agentul său de un transfer la FCSB: “Aceasta este prioritatea lui”
Alexandru Crețu și-a reziliat contractul cu Maribor. Dar un transfer la echipa lui Gigi Becali nu intră în intențiile internaționalului român

Ce spune agentul său de un transfer la FCSB: “Aceasta este prioritatea lui”

Maribor s-a comportat ca un club mare, nu avem nimic de reproșat, le mulțumim oamenilor cu care am colaborat în Slovenia! Revenirea în România nu e prima opțiune a lui Alex acum”, a declarat  Zvonko Milojkovici, agentul lui Alexandru Crețu, citat de gsp.ro

Milojkovici a mai adăugat că Maribor i-a achitat lui Crețu tot salariul până la expirarea contractului inițial. El a mai punctat și faptul că nu a existat nicio discuție cu FCSB legată de un eventual transfer al jucătorului la echipa lui Gigi Becali.

Nu am discutat cu nimeni de la FCSB. Am citit declarațiile domnului Becali despre Crețu, dar nu știu cu cine au vorbit conducătorii de acolo. Prioritatea lui Crețu o reprezintă un nou contract în străinătate”, a spus agentul fotbalistului, conform sursei citate.

În iarnă s-a vorbit de un interes din partea CFR Cluj pentru jucătorul cu 6 selecții în națională, dar fără a se ajunge la un acord. Apoi, Gigi Becali și-a manifestat deschis dorința de a-l transfera pe Crețu. El era dispus să-i dea același salariu ca la Maribor, 15.000 de euro, lunar.

Eu pe Crețu ăsta l-am vrut de mult timp, dar nu mai are rost să vorbim acum de ce nu l-am luat încă de atunci. E un jucător bun, iar dacă eu vreau să îl transfer, atunci voi face totul ca să îl transfer. Bine…dacă vrea și băiatul să vină. Eu nu aduc pe nimeni cu forța la noi. Însă, nu voi licita cu nimeni. Și spun asta ca să fie clar pentru toată lumea. Băiatul o să fie liber de contract și sunt convins că va avea și alte oferte, dar eu nu voi licita cu nimeni. Nu mă interesează pe cine vrea CFR-ul.”, a spus, la acea vreme, Gigi Becali, potrivit ProSport.