Alexi Pitu, lăudat de L’Equipe înaintea transferului la Bordeaux: „Are calități care au sedus conducerea clubului”

Gabriel-Alexandru Ioniță 24.01.2023, 15:08
Alexi Pitu, lăudat de L’Equipe înaintea transferului la Bordeaux: „Are calități care au sedus conducerea clubului”

Giovanni Becali a anunțat în cursul zilei de marți că Farul Constanța l-a vândut pe Alexi Pitu la Bordeaux. La scurt timp, așa cum era de așteptat, întrucât este vorba despre un „gigant” al fotbalului din Franța, chiar dacă momentan evoluează în Ligue 2, mutarea a ajuns și în vizorul jurnaliștilor de la prestigioasa publicație L’Equipe.

Caracterizarea făcută de L’Equipe pentru Alexi Pitu: „Are o ușurință de a acționa în spații mici”

Aceștia i-au făcut o scurtă caracterizare jucătorului de 20 de ani și au scos în evidență în primul rând calitatea sa de a se descurca pe spații închise, datorită tehnicii sale peste media din România. Jurnaliștii din Hexagon au scris chiar că oficialii lui Girondins de Bordeaux ar fi încântați de acest atu al internaționalului român de tineret.

„Dornici să își întărească sectorul ofensiv, cei de la Girondins de Bordeaux ar urma să înregistreze transferul lui Alexi Pitu de la Farul Constanța.

Internaționalul român de tineret joacă pe postul de extremă stânga. În vârstă de 20 de ani, are o ușurință de a acționa în spații mici și capacitatea de a juca în adâncime, calități care au sedus conducerea lui Bordeaux. Se așteaptă ca el să semneze pentru patru ani și jumătate. Suma de transfer ar fi de două milioane de euro”, au notat cei de la L’Equipe.

Toate detaliile mutării

Azi noapte Gică Hagi l-a vândut pe Alexi Pitu la Bordeaux. Am tratat cu Gică toată noaptea, până la ora 04:00. A durat pentru că Gică Hagi a avut meciul și a fost supărat. Până când a venit s-a făcut 1 noaptea şi am stat 3 ore.

Noi l-am propus pe Pitu, mai ales că e machedon de-ai mei. Cei de la Bordeaux se vor întoarce în noaptea asta, jucătorul pleacă miercuri cu Zoltan Iasko, cei de la firma mea și cu tatăl lui. Va sta 4-5 zile acolo până când va semna. Dar deja e bătut în cuie.

Este vorba de un contract pe patru ani şi jumătate şi opțiune pe încă un an. Suma de transfer se învârte în jurul a 2 milioane de euro. O cifră rezonabilă pentru Gică Hagi.

El semnează două contracte. Unul pentru liga secundă, unde este echipa acum şi altul pentru Ligue 1, pentru când va promova echipa. Sunt prime la goluri, la assist. Pentru cinci goluri şi assist-uri are 10.000 de euro primă. Pentru 10 goluri şi assist-uri are 20.000”, a spus Giovanni Becali în cursul zilei de marți potrivit fanatik.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622