Aliat neașteptat pentru Djokovic. Australia e pusă la colț chiar de una din personalitățile sale

Giosanu Catinca / 07.01.2022, 10:14
Aliat neașteptat pentru Djokovic. Australia e pusă la colț chiar de una din personalitățile sale

Novak Djokovic, campionul ultimei ediții a Australian Open, va rămâne, în următoarele zile în Australia, pentru că avocații său au contestat decizia Poliției de Frontieră de a-i anula viza, speță ce urmează să se judece.

Sârbul va afla abia luni dacă își poate apăra titlul. Între timp, el a aflat că beneficiază de susținerea lui Nick Kyrgios (26 de ani, locul 93 ATP).

Răstunare de situație în cazul Novak Djokovic

Nick Kyrgios este cunoscut pentru declarațiile sale fără filtru. Jucătorul profesionist de tenis și-a condamnat propria țară pentru situația lui Novak Djokovic.

Australianul are o relație mai veche cu sârbul, cei doi certându-se de nenumărate ori în trecut. În ciuda celor întâmplate, Kyrgios i-a luat partea lui Djokovic în scandalul momentului.

”Faceți-o mai bine data viitoare”

Tenismentul a postat pe contul său de socializare un mesaj în care condamnă modul în care conaționalii săi au gestionat toată această situație. Concret, el le-a cerut să o facă mai bine măcar de acum încolo.

Uite, cred cu siguranță în luarea măsurilor, eu m-am vaccinat pentru alții și pentru sănătatea mamei mele. Dar modul în care gestionăm situația lui Djokovic este greșit, foarte greșit. Îmi plac toate meme-urile și titlurile recente, e unul dintre marii noștri campioni, dar la finalul zilei este și om. Faceți-o mai bine.”, a transmis australianul, prin intermediul contului său de Twitter.

Motivul real pentru care i-a fost anulată viza lui Novak Djokovic

Djokovic trebuie să rămână la hotel până pe 10 ianuarie, când va afla dacă va putea rămâne sau nu în Australia, pentru a participa la Australian Open.

Campionul sârb nu este vaccinat, dar a considerat că poate intra în Australia cu o adeverință medicală, aprobată de Federația Australiană de Tenis și de Departamentul de Sănătate al Statului Victoria. Poliția de Frontieră s-a opus, însă.

În ultimele zile s-a tot spus că scutirea lui Novak Djokovic specifica faptul că sârbul nu s-a vaccinat pentru că vaccinul i-ar provoca reacții adverse puternice. Australienii de la The Age susțin că lucrurile stau altfel.

Novak Djokovic ar fi primit un document care atestă că a fost infectat cu noul coronavirus în ultimele șase luni. Prin urmare, nu ar fi contagios chiar dacă s-ar infecta din nou. Legislația din Australia nu prevede că, într-un astfel de caz, este asigurată permisiunea intrării în țară, astfel că Novak Djokovic a greșit în momentul în care făcut cerere pentru o derogare bazată pe infectarea cu COVID-19 în ultimele șase luni.