O jucătoare de fotbal și-a părăsit partenera pentru un fotbalist care evoluează în Premier League. Tânăra se iubea până de curând cu colega ei de națională, în prezent legitimată la PSG. Ruperea relației a fost un adevărat șoc.
Alisha Lehmann este considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare de fotbal din lume. ”Barbie din fotbalul feminin” a evitat mult timp să recunoască public relația cu colega sa din naționala Elveției, Ramona Bachmann (30 de ani), dar a decis să pună capăt relației și s-a cuplat cu brazilianul Douglas Luiz, coechipierul său de la echipa masculină.
Cei doi s-au gândit inițial să țină relația departe de ochii lumii, însă zilele acestea cei doi au demonstrat că nu au nimic de ascuns. Alisha Lehmann a postat pe contul său de Instagram un InstaStory în care se bucura de compania elevului lui Steven Gerrard, pe acordurile unei melodii celebre, în ritm de dans. Femeia are nu mai puțin 5,7 milioane de urmăritori.
În momentul de față, Ramona Bachmann este legitimată la PSG. Nu se știe exact care este motivul rupturii dintre cele două sportive, cert este că Alisha Lehmann se simte extrem de bine în compania coechipierul său de la echipa masculină.
Menționăm că cei doi îndrăgostiți s-au întrecut și într-o partidă de gol. Au demonstrat că se simt foarte bine împreună, chiar dacă nu au obținut rezultate dintre cele mai bune la jocul de golf. Alisha Lehmann și Douglas Luiz formează un cuplu de la sfârșitul anului trecut.
În luna noiembrie, când relația a fost oficializată, cei doi au urcat pe Instagram un filmuleț cu ei sărutându-se.
Lui Douglas Luiz îi prinde bine relația cu Alisha. Închizătorul cotat la 35 de milioane de euro a început să primească numeroase oferte de la marile cluburi din Europa după ce s-a cuplat cu focoasa blondină.