Dorina Florea, una dintre cele mai vechi prezentatoare de știri de la Televiziunea Publică, a anunţat că se retrage de pe post, pentru a se dedica familiei. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru telespectatori. Mulți s-au învățat cu ea și apreciază că le va fi greu să se obișnuiască cu cea care îi va lua locul la pupitrul știrilor.
Dorina Florea, prezentatoarea de la TVR 1, a rămas însărcinată și este nevoită să renunțe la televiziune. Bruneta lucrează din 2007 la Televiziunea Română, însă va lua o pauză, pentru a se dedica familiei.
Prezentatoarea tv se află în trimestrul al treilea de sarcină. Ea a aflat deja sexul bebelușului și este nerăbdătoare să își țină copilul în brațe. Bruneta va da naștere unei fetițe, al cărei nume nu îl cunoaștem încă.
Prezentatoarea știrilor de la TVR a dezvăluit cum a decurs sarcina până acum și cum a luat decizia de a renunța la televiziune pentru o perioadă.
Atunci când am simțit că ai mei colegi îmi poartă o grijă excesivă, am decis să mă retrag. Apoi, burtica începuse să se vadă și la TV. Nu că aș fi avut o foarte mare problemă cu asta! Nici eu, nici colegii mei și nici șefii.
Atunci când le-am împărtășit totuși temerile mele, au spus că e perfect normal să apar la TV cât timp îmi doresc și pot face asta. Însă așa am considerat eu că e mai bine, să mă retrag discret. Apoi, ne-am dorit să dedicăm o lună, două vacanțelor, timpului petrecut în familie, organizării și planificării…
Până să intru în concediul prenatal, am avut o perioadă de concediu de odihnă. Am fost în vacanțe în Italia și Bulgaria, așa că „retragerea’ nu a fost bruscă. Ne-am bucurat de zilele libere și ne-am relaxat. Abia în momentul în care am intrat în concediul prenatal am conștientizat că va fi o perioadă lungă în care nu voi mai fi la serviciu.”, a afirmat Dorina Florea.
Celebra prezentatoare a evidențiat că acesta va fi cea mai lungă perioadă pe care ea o va petrece departe de televiziune, în cei 20 de ani de carieră.
În aproape 20 de ani de televiziune, cred că cel mai lung concediu a fost unul de 3 săptămâni. Așa că ce urmează acum poate fi și din această perspectivă un fel de provocare! Dar este un moment așteptat, așa că nu îmi doresc decât să fim sănătoși toți, dar mai ales micuța care se pregătește să vină pe lume. Sănătoasă, voioasă și dacă se poate să fie și „blândă’ cu noi, ar fi minunat! Oricum ar fi, sperăm să ne descurcăm și să înțelegem repede ce avem de făcut!”, a mai spus Dorina Florea, conform tvmania.ro.