Andrei Burcă îi dă dreptate lui Mihai Stoica, indirect! “Știam că trebuie să faultez”. Managerul celor de la FCSB nu rămâne fără reacție

Gabriel Peneș / 04.05.2021, 11:34
Andrei Burcă îi dă dreptate lui Mihai Stoica, indirect! “Știam că trebuie să faultez”. Managerul celor de la FCSB nu rămâne fără reacție

Andrei Burcă îi dă dreptate lui Mihai Stoica, indirect! “Știam că trebuie să faultez”. Managerul celor de la FCSB nu rămâne fără reacție după mărturisirea fundașului de la CFR Cluj. Burcă a avut intervenția ce a dus la penalty-ul prin care roș-albaștri au deschis scorul. Tot el, însă, a adus o miraculoasă egalare, la ultima fază a meciului de aseară.

Andrei Burcă îi dă dreptate lui Mihai Stoica, indirect! “Știam că trebuie să faultez”

Scorul de  1-1, dintre FCSB și CFR Cluj, a fost posibil datorită fundașului clujean. Andrei Burcă îi dă dreptate lui Mihai Stoica, indirect! Internaționalul de 28 de ani a înscris, la ultima fază a meciului, aducând o egalare nesperată actualei campioane. E drept, a fost ajutat și de denivelările din careul mic al adversarilor, mingea lovită de el căpătând o triectorie ce l-a păcălit pe portarul Andrei Vlad. Însă tot Burcă a fost cel care l-a faultat în careu, în minutul 18, pe Florin Tănase. Căpitanul roș-albaștrilor a transformat și a dus-o pe FCSB în avantaj. Burcă și-a recunoscut, după meci, vina pentru acea intervenție.

Nu știu cât fotbal s-a jucat azi, mai mult am țipat unii la alții. Așa e când se joacă pentru campionat. Noi am tot sperat, am crezut în noi, știam că e important pentru moral să nu pierdem. Important este că n-am cedat și am egalat. Eu sunt vinovat pentru faultul lui Tănase, dar cred că s-a ajuns prea ușor în situația respectivă, știam că scapă unu-la-unu cu Arlauskis dacă nu faultez”, a declarat Andrei Burcă, după meci, la DigiSport.

Andrei Burcă îi dă dreptate lui Mihai Stoica, indirect! “Știam că trebuie să faultez”. Managerul celor de la FCSB nu rămâne fără reacție
Andrei Burcă îi dă dreptate lui Mihai Stoica, indirect! “Știam că trebuie să faultez”, a spus fundașul clujean despre faza penalty-ului obținut de FCSB

Managerul celor de la FCSB nu rămâne fără reacție

La acea fază, Burcă a primit doar galben de la centralul Radu Petrescu. Dar declarația sa i-a dat „apă la moară” lui Mihai Stoica, managerul FCSB. Acesta a fost furibund în câteva postări de pe Facebook în care a susținut că Burcă ar fi trebuit penalizat cu cartonaș roșu. Reacția lui MM a survenit și în urma verdictului dat de Ion Crăciunescu în legătură cu aceeași fază. Fostul mare arbitru a concluzionat că arbitrul a procedat corect, iar Burcă nu avea de ce să fie eliminat.

Părerile specialiștilor sunt niște minciuni sfruntate. Poate din dorința de a absolvi arbitrul, poate din alte interese sau poate fără interes. Doar antipatie. Burcă n-are NICIO intenție să joace mingea, îl faultează cinic pe Tănase și Petrescu era OBLIGAT să-l elimine. Nu galben, ci ROȘU. Așa zice regulamentul. Ăla updatat, pe care cred unii că eu nu-l cunosc”, a scris MM Stoica pe Facebook.

În același timp, Stoica a recunoscut că CFR Cluj ar fi meritat un penalty la faultul asupra lui Deac. Dar oficialul FCSB a subliniat că, în acel moment, CFR ar fi trebuit să joace deja în 10, dacă Burcă ar fi fost eliminat, iar faza cu Deac n-ar mai fi avut loc. El a mai adăugat că-și dorește să joace în returul de la Cluj cu trofeul pe masă, fiind sigur de victoria echipei sale.

E evident faultul din imprudență comis de Șut asupra lui Deac, e clar penalty în favoarea CFR, doar că, dacă CFR juca din minutul 19 în 10, nu cred că mai ajungea prin careul nostru. Și în 11 a ajuns cam rar. Spre deloc.(…) Îmi doresc doar să jucăm la Cluj cu trofeul pe masă. Chiar dacă vor avea înainte de meci 2 puncte avans. Mi se pare că, deși problemele noastre de efectiv par insurmontabile, suntem net superiori ca joc. Dar eu sunt subiectiv”, a mai scris Mihai Stoica.