Andrei Ivan, fericit după ce a marcat la primul meci al lui Gâlcă pe banca Universității Craiova: „Ofensiv am arătat bine”

Bogdan Solomon 21.04.2024, 21:45
Andrei Ivan, fericit după ce a marcat la primul meci al lui Gâlcă pe banca Universității Craiova: „Ofensiv am arătat bine”

Venirea lui Costel Gâlcă l-a descătușat. Andrei Ivan a marcat în poarta lui Sepsi primul gol pentru Universitatea Craiova după luni bune de secetă și a jubilat, evident, după acest moment.

Cu atât mai mult cu cât oltenii au obținut o victorie fără emoții la debutul tehnicianului, scor 3-1, revenind astfel pe poziția secundă, cu două puncte avans față de Farul.

Andrei Ivan, în al nouălea cer după ce a înscris la debutul lui Gâlcă pe banca Universității Craiova

Imediat după fluierul final, Ivan – marcatorul golului de 2-0, din pasa lui Vlădoiu – s-a arătat încântat atât de reușită, cât și prestația echipei, a vorbit despre noul antrenor, cu care a mai colaborat pe când era convocat la naționala U17 și a lansat un avertisment în perspectiva celor cinci etape rămase din acest sezon.

Următoarea este intermediară, iar alb-albaștrii primesc vizita CFR-ului, formație rănită în orgoliu după eșecul usturător suferit în fața Farului, scor 1-5. Partida este programată joi, 25 aprilie, la 21:45.

„Sunt bucuros pentru victorie, pentru cele trei puncte, că am marcat și suntem pe locul doi. Ofensiv am arătat bine. Și defensiv, pentru că am luat doar un gol, din penalty. Am avut multe ocazii, puteam să mai înscriem, dar sperăm s-o facem în meciul următor. Cu mister am mai lucrat la naționala U17, îl știu.

Avem nevoie de puncte, trebuie să ne batem la podium. Depinde doar de noi, trebuie să ne câștigăm meciurile. Sper să marchez în fiecare meci și să-mi ajut echipa să luăm cele trei puncte”, a declarat Andrei Ivan.

Niczuly a sunat adunarea: „Trebuie să ridicăm capul”

De partea cealaltă, în tabăra lui Sepsi și-a făcut loc dezamăgirea, dar căpitanul Ronald Niczuly a ținut să le transmită un mesaj mobilizator colegilor, mai ales că urmează un nou meci dificil, cu liderul FCSB.

„Trebuie să ridicăm capul și să jucăm bine în meciul cu FCSB. Adversarii ne-au analizat bine, dar eu spun că primul gol a fost discutabil, undeva între umăr și cot a fost lovitura. Trebuie să jucăm bine cu FCSB. Nu pot să fiu mulțumit când echipa mea pierde, iar eu iau, ca portar, primesc trei goluri.

Eu spun că am ceva vină… La primul gol am încetinit mișcarea și am pierdut timp, golul doi l-am luat ușor, pe o greșeală a noastră, iar al treilea șut a fost unul deviat. Am atins puțin mingea, dar nu am avut șansă. Muncesc mult la antrenamente, dar astăzi prestația mea a fost zero. Am câștigat cu Rapid și speram să avem continuitate, iar acum vrem să jucăm bine cu FCSB”, a spus portarul covăsnenilor.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622