Antonio Conte își pregătește revenirea în circuit. Presa italiană susține că va prelua o echipă uriașă din Serie A. Cele două părți ar fi bătut deja palma.
Mandatul ar urma să înceapă din vară, de îndată ce actuala stagiune va ajunge la final. Aceasta nu a fost singura propunere din țara natală primită de când a rămas fără angajament.
Potrivit Telelombardia, tehnicianul o va prelua pe AC Milan, acesta fiind astfel ultimul sezon pentru Stefano Pioli, chiar dacă înțelegerea îi expiră abia anul viitor. Echipa ocupă în momentul de față poziția a treia, la opt puncte în urma liderului Inter.
În vara anului trecut, Aurelio De Laurentiis a încercat să-l aducă pe Conte la Napoli dar s-a văzut refuzat. Nici la Juventus – cu care a cucerit trei dintre cele patru titluri din palmares – nu a dorit să revină.
În CV-ul său se mai află Arezzo, Bari, Atalanta și Siena, precum și două echipe importante din Premier League, Chelsea, respectiv Tottenham. De asemenea, a fost, vreme de doi ani, selecționerul Squadrei Azzurra, între 2014 și 2016.
În primăvara lui 2023, cu puțin timp înainte de a fi demis de Tottenham, Antonio Conte se lansa într-o adevărată tiradă la conferința de presă. Nu doar jucătorii intraseră în colimatorul său din cauza rezultatelor negative, ci și patronii.
„Nu sunt obișnuit să văd o astfel de situație. Văd mulți jucători egoiști și nu văd o echipă. Suntem 11 jucători care intră pe teren, văd jucători care nu vor să se ajute unul pe celălalt și nu joacă cu inima. Se întâmplă asta pentru că așa sunt ei obișnuiți aici, sunt obișnuiți cu asta. Nu joacă pentru ceva important. Nu vor să joace sub presiune, nu vor să joace cu stres. E ușor așa. Asta este povestea lui Tottenham.
Patronul e de 20 de ani aici și nu au câștigat nimic, dar de ce? Până acum am încercat să ascund situația dar acum, nu, pentru că repet, nu vreau să văd ceea ce am văzut astăzi pentru că este inacceptabil și este inacceptabil pentru fani. Ne urmăresc, plătesc bilete și să ai prestația asta e inacceptabil. Trebuie să ne gândim la asta. Pentru ce putem lupta acum cu atitudinea asta? Cu angajamentul ăsta? Pentru ce? Al șaptelea, optulea loc? Dacă vor să continue așa, pot schimba antrenorul, toți antrenorii, dar situația nu se poate schimba”, spunea italianul.