Paul Papp, fundașul Universității Craiova, și-a ieșit din fire în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FCU Craiova. Internaționalul român a cedat nervos după ce a fost întrebat despre rezultatele slabe ale formației sale. Reacția lui Paul Papp.
Paul Papp a avut o reacție neașteptată la conferința de presă de dinaintea derby-ului Craiovei. Fundașul s-a enervat atât de tare încât i-a luat la mișto pe jurnaliști. El este convins că Universitatea Craiova are ”un potențial uriaș”, dar nu a putut explica rezultatele slabe ale echipei.
Mie niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre trecut. Trebuie să acceptăm ce suntem în momentul de față și să ne gândim ce putem să facem ca să creștem. Clar putem să creștem, avem potențial uriaș, valoare. Trebuie să depășim momentul de față și cred că îl vom depăși începând de mâine.
N-a zis nimeni că suntem mult mai obosiți. V-am spus, trebuie să acceptăm ce suntem și să ne gândim cât putem să creștem. Eu nu văd lucrurile așa, că am fi obosiți, nu vreau să intru în discuțiile astea, că nu are rost.”, a afirmat Paul Papp la conferința de presă de dinaintea derby-ului cu FC U Craiova 1948.
Spre deosebire de FC Argeș, care a adunat șase puncte, Universitatea Craiova a acumulat numai două puncte. Fundașul Paul Papp susține că echipa este determinată să muncească pentru a-și atinge obiectivul.
În momentul de față, avem două puncte în campionat și trebuie să strângem victorii. (n.r – Ce nu merge?) Asta a fost situația, am jucat în Conference League, am avut multe meciuri. Ăștia suntem acum, trebuie să punem capul în pământ, să muncim și să aducem victorii. Altceva nu cred că… păi, ce ar trebui să facem? Să ne urcăm pe pereți? Că nu înțeleg…”, a completat Paul Papp.
Meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova se va disputa duminică, de la 21:30. Partida va fi transmisă în format Live text pe playsport.ro.