David Beckham a vorbit cu sinceritate despre gesturile extravagante din perioada în care se afla în activitate. E incredibil pentru ce a scos fără ezitare din buzunar nu mai puțin de 60.000 de euro.
Fostul mare mijlocaș englez a dezvăluit că obișnuia, mai ales în prima parte a carierei, să-și satisfacă orice capriciu. Așa se face că banii primiți în urma unui contract de sponsorizare au fost folosiți imediat pentru achiziționarea unui bolid de lux. Se întâmpla pe când evolua pentru Manchester United.
Ceasurile erau de asemenea la loc de cinste când venea vorba despre aroganțe de acest gen. În schimb, mulți dintre colegii săi preferau să economisească banii câștigați.
„Acel sezon a fost începutul pentru mine în ceea ce privește colaborarea cu marile branduri. A fost prima dată când am pășit în afara fotbalului. Nu foarte mulți jucători făceau asta la momentul respectiv. Dar da, am fost plătit.
Mi-am cheltuit banii, mi-au plăcut o mulțime de lucruri frumoase. De îndată ce am primit banii, mi-am spus: ‘vreau să cumpăr un ceas frumos’ Am semnat un contract de 60.000 de euro cu Adidas, apoi m-am dus și mi-am cumpărat un BMW M. 60.000 de euro. Am zis să-mi fac un cadou”, a spus David Beckham într-un documentar produs de Netflix.
În altă ordine de idei, fostul star al Angliei și-a atras o mulțime de critici pentru că a acceptat să devină ambasadorul Qatarului și al Cupei Mondiale găzduite anul trecut. Statul asiatic a fost acuzat de-a lungul timpului de încălcări grave ale drepturilor omului. Contractul se întinde pe un deceniu și aduce câștiguri totale de 200 de milioane de euro.
„Mă documentez foarte bine înainte să intru într-un parteneriat și am vrut să fiu implicat la o altă ediție a Cupei Mondiale. Îmi place să văd că fotbalul crește și asta înseamnă să ajungă în teritorii în care nu a mai fost. Știam că vor apărea comentarii. Știam că vor fi critici, dar eu am crezut mereu că fotbalul este o unealtă foarte puternică. Știam că, odată ce începe Cupa Mondială, toate astea vor dispărea.
Am stat o lună în Qatar și nu a venit nimeni să-mi spună: ‘Vai, Doamne, am fost tratat astfel. O, Doamne, nu am putut să intru în locul ăla’. Am fost lângă comunitatea LGBTQ. Am vorbit cu oamenii. Așa că pot spune că sunt fericit cu decizia pe care am luat-o”, a declarat Beckham.