Asociația Umanitară Tadeu a Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, meci caritabil pentru a-i susține pe bursierii parohiei

Alex Matei 07.06.2023, 22:38
Asociația Umanitară Tadeu a Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, meci caritabil pentru a-i susține pe bursierii parohiei

Duminică a fost o zi a bucuriei pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poştă”, printre care s-au aflat și câștigătorii concursurilor organizate în pauza meciului caritabil de fotbal, care a avut loc pe data de 1 Iunie.

Vedetele care au participat la amicalul caritabil organizat de Asociația Umanitară Tadeu a Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”

Asociația Umanitară Tadeu a Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă” a organizat, de  Ziua Copilului, „Trofeul Copilăriei”.

A fost vorba despre un meci de fotbal cu scop caritabil, la care au participat vedete din Showbiz, dar și personalități din lumea bisericii. Fondurile colectate vor fi folosite pentru a-i susține pe bursierii parohiei, elevi merituoși care au nevoie de sprijin.

Din echipele care s-au confruntat în cadrul complexului  Năstase & Marica Sports Club (fostul Stadion Voința din București) au făcut parte Aurelian Temișan, Mihai Bendeac, Angel Popescu, dar și Alex Conovaru.

Amfitrionul acestui eveniment a fost cunoscutul comentator sportiv Ionel Stoica.

Unde se pot dona bani pentru a-i ajuta pe bursierii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”

În deschidere, au evoluat echipa de copii a Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” – Paraclis universitar și echipa elevilor de la Școala „Olga Gudynn”.

Meciurile au fost arbitrate de către Iustin Isac, arbitru profesionist de nivel național, care a jucat și în filmul românesc „Fără prelungiri”.

Cei care au fost prezenți la eveniment au achitat 50 de lei pentru biletul de intrare, iar fondurile reprezintă o șansă la educație pentru un copil talentat, care își dorește să învețe, dar provine dintr-o familie cu posibilități financiare reduse.

  • Evenimentul a fost un succes, dar strângerea de fonduri nu s-a încheiat. Cei care vor să contribuie cu diverse sume o poate face în contul Asociației Umanitare Tadeu RO53INGB0000999910765211, deschis la ING Bank, cu specificația “Fondul Social Tadeu”.

Urmăriți Playsport.ro și pe