Avertisment dur al lui Hanca pentru Sorescu: ”Aici, în Polonia, nu merge să păcălești pe nimeni!”

Moldoveanu Camelia / 19.01.2022, 21:24

Sergi Hanca, căpitanul KS Cracovia, îl avertizează pe Deian Sorescu în legătură cu fotbalul care se joacă în Polonia. Se pare că fostul dinamovistă nu o să aibă viață ușoară la Rakow Czestochowa, însă totul depinde felu în care o să se adapteze la cerințele clubului.

Hanca îl avertizează pe Sorescu

După mai multe runde de negocieri, Dinamo l-a vândut pe Deian Sorescu la echipa Rakow Czestochowa. Polonezii au plătit pentru internaționalul român suma de 800.000 de euro. Pentru echipa din Ștefan cel Mare banii din transferul lui Sorescu sunt o adevărată gură de oxigen. Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit că banii vor fi folosiți pentru achitarea anumitor cheltuieli, printre care și salariile pe luna decembrie.

Sergi Hanca, fostul jucător al lui Dinamo, ajuns și el în Polonia în 2019 (la Cracovia), îl anunță pe Deian Sorescu că trebuie să uite de România. Căpitanul celor de la Cracovia își dorește ca fotbalistul de 24 de ani să reușească să facă performanță la noua sa echipă.

Rakow este un club foarte bine organizat. Campionatul polonez este foarte bun, în fiecare an se vând fotbaliști de aici în Anglia, Germania pentru 10 milioane de euro. Este un campionat bun, se aleargă foarte mult.

Sorescu trebuie să uite ce era în România. Aici nu merge să păcălești pe nimeni, dacă într-un meci nu alergi, ești scos după 20 de minute. La noi, în România, după trei-patru goluri toată lumea vrea să se transfere. Sorescu va reuși în Polonia, are calitățile fizice care se cer aici. Îmi doresc ca el să reușească aici. Foarte mulți jucători români sunt doriți acum în campionatul Poloniei, pe lângă Sorescu.

Cred că noi, românii care deja suntem aici, am deschis drumul pentru alți jucători români prin evoluțiile noastre”, a spus Sergiu Hanca, în cadrul emisiunii DigiSport.

Dinamo nu se oprește cu transferurile

În această pauză de iarnă, Dinamo a realizat mai multe transferuri în încercarea de a întări lotul cât mai mult. Tomozei, R. Patriche, I. Jovanovici, Pierret, Chesneau și Alin Buleică sunt transferurile reușite până acum de dinamoviști. Răzvan Zăvăleanu anunță că achizițiile la Dinamo nu s-au încheiat. Administratorul judiciar a dezvăluit că în Ștefan cel Mare vor mai fi aduși încă trei jucători, toți cu experiență în Liga 1.

Eu, din punct de vedere sportiv, aș prefera să nu-mi spun părerea pentru că sunt un neprofesionist aici, un fan. I-aș lăsa pe Mureșan și pe Stoican să spună. Ceea ce facem noi e să le sprijinim doleanțele. Ei stabilesc ce jucători vor să aducă și noi stabilim dacă putem să suportăm financiar.

Încă avem discuții pentru trei jucători în momentul ăsta, destul de cunoscuți, care sunt sau au fost în Liga 1. Toți jucătorii străini, dar cu state în prima ligă. Azi a mai fost rezolvat un jucător, dar așteptăm să se rezolve toate documentele. Din superstiție n-o să zic, dar astăzi ar putea fi prezentat”, a declarat Zăvăleanu.