Bănel Nicoliță la Survivor, doar un vis. Soția fostului jucător de la FCSB dezvăluie totul despre relația pe care o au acum

Olteanu Ștefan 23.02.2022, 10:14

Prezența lui Bănel Nicoliță la Survivor rămâne doar un vis pentru sutele de mii de persoane care urmăresc cu mare entuziasm show-ul TV. Fostul jucător de la FCSB are probleme mai importante de rezolvat în viața privată, iar oferta producătorilor emisiunii Survivor a fost deja refuzată.

„Nu știu dacă ar fi făcut sau nu față acolo”. Bănel Nicoliță la Survivor, doar un vis

Bănel Nicoliță a primit o super-ofertă de a intra în televiziune, în cadrul show-ului de succes Survivor, lucru care cu siguranță ar fi bucurat mii de urmăritori ai emisiunii, însă pentru aceștia va rămâne doar un vis posibilitatea de a-l vedea pe fostul jucător de la FCSB în Dominicană.

Fosta soție a lui Bănel, Cristina, spune că a aflat de oferta pe care a primit-o Bănel din presă. În momentul în care a fost întrebată dacă fostul fotbalist s-ar fi descurcat pe traseele de la Survivor, Cristina a avut un răspuns rezervat:

Nu știu nici să vă spun dacă ar fi făcut sau nu față. Habar nu am! Dar e clar că nu e simplu deloc acolo!”, a transmis Cristina pentru Impact.ro.

Mai are vreo șansă Bănel Nicoliță să se împace cu fosta soție? „Asta e singura excepție”

În continuare, Cristina a fost întrebată despre relația pe care o are în prezent cu Bănel Nicoliță. Revenit în țară în finalul anului 2021, Bănel a lăsat de înțeles că și-ar dori să se împace cu fosta soție. El spunea la acel moment că divorțul „a fost cel mai grav lucru” din viața lui și recunoștea că i-a greșit Cristinei.

Totuși, se pare că lucrurile dintre cei doi nu au mai avansat și fosta sa soție spune că singurele discuții pe care le poartă sunt referitoare la copii:

Nu ne mai consultăm în aproape nimic de luni bune. Singura excepție o reprezintă deciziile pe care le luăm referitoare la copii. În rest, fiecare decide pentru el însuși. Am luat-o pe drumuri separate, ca atare e normal să luăm și decizii independente”, a mai adăugat Cristina, potrivit aceleiași surse.

În decembrie 2021 părea că se gândește să îi mai ofere o șansă lui Bănel

La doar câteva zile după ce Bănel spunea că „regretă divorțul”, Cristina a oferit o reacție care părea să îi lase o ușă deschisă fostului internațional.

Bănel poate spune că e o persoană publică. Eu, nu. Și nici nu-mi doresc asta! Pe de altă parte, sunt la curent cu ce a spus el în ultima vreme. Nu știu ce să vă zic pe tema asta! Nici mie nu mi-e destul de clar. Nu știu nici cât e de sincer, dar în primul rând nu vreau să mă avânt să fac declarații pe tema asta. Nici albă, nici neagră! Prefer să tac și să urmăresc evoluția situației. Eu sunt de modă mai veche, adică prefer să nu-mi spăl rufele decât în familie, cum se spune!”, declara Cristina Pisică pentru Impact.ro.

EXCLUSIV. Bănel Nicoliță la ora mărturisirilor emoționante: ”În copilărie am trăit episoade în care m-am simțit ca ultimul om. Mai târziu însă, am împărțit zeci de mii de euro să-i ajut chiar și pe cei care nu meritau. Când eram la Steaua, aduceam cu mine la masă cerșetori să mâncăm împreună”.

Urmăriți Playsport.ro și pe