”Gaură” de 1 miliard de euro la FC Barcelona! Riscă falimentul?

Radu Bordei 13.01.2021, 13:40
”Gaură” de 1 miliard de euro la FC Barcelona! Riscă falimentul?

Barcelona este în pragul falimentului! Această afirmație părea o glumă în urmă cu un an. În ciuda unor investiții proaste în transferuri (Coutinho și Dembele) totuși președintele Bartomeu se lăuda cu situația financiară a clubului. Barcelona se pregătea să devină primul club de fotbal din istorie care să depășească suma de 1 miliard de euro din venituri.

Pandemia de coronavirus a schimbat însă total lucrurile. Iar catalanii nu au fost pregătiți pentru această criză care a cuprins toată lumea, nu doar fotbalul.

”Gaură” de 1 miliard de euro la FC Barcelona!

Din cel mai bogat club din lume, Barcelona riscă să devină primul club uriaș care se poate prăbuși. Conform La Vanguardia, cotidian catalan, datoria clubului a atins o cifră uriașă: peste 1 miliard de euro. Fără veniturile aduse de fani, dar și din cauza altor pierderi, clubul a înregistrat pierderi uriașe de peste 100 de milioane de euro.

Această pierdere importantă se adaugă la datoria netă de 500 de milioane de euro, la care mai vine și un deficit de 400 de milioane. Aceasta este moștenirea lăsată de fosta conducere. Degeaba a încercat Bartomeu să mai salveze ceva, până la urmă a trebuit să renunțe. Viitoarea conducere, care va fi investită la sfârșitul lui ianuarie, va avea o misiune aproape imposibilă.

Barcelona, bună de plată 500 de milioane în următoarele 12 luni

Viitorul președinte se va trezi față în față cu o datorie uriașă, iar cel puțin jumătate din ea va trebui plătită în următorul an. Asta dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu creditorii în perioada următoare.

Leo Messi ar putea fi „sacrificat” de Barcelona

Barcelona nu își permite să plătească aceste sume, așa că situația este aproape disperată. De aceea, conducerea care va fi aleasă în ianuarie, va trebui să găsească metode prin care să reducă cheltuielile, pentru ca gruparea să poată să mai funcționeze.

Jucătorii vor fi cei mai afectați

Președintele Bartomeu a reușit să negocieze cu fotbaliștii o reducere a salariilor în plină pandemie. Starurile din lotul lui Ronald Koeman câștigă aproximativ 355 de milioane de euro anual, iar clubul a economisit 170 de milioane de euro.

Totuși, acești bani vor trebui plătiți în următorii 4 ani, câte 45 de milioane de euro pe sezon, ceea ce va adăuga o nouă gaură în bugetul clubului. De fapt, aceasta va fi prioritatea pentru viitorul președinte. Barcelona cheltuie 70 la sută din buget pe salarii, niciun alt club mare european nu face acest lucru.

De aceea sunt șanse mici și ca Leo Messi să mai continue în tricoul catalanilor. Clubul nu își mai permite să îl plătească. Mai ales că și bugetul pe acest an va suferi. Conducătorii calculaseră venituri importante din întoarcerea suporterilor în decembrie, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deci povara financiară va crește și mai mult în 2021.

Urmăriți Playsport.ro și pe