Becali a anunțat ce plan are pentru banca tehnică a FCSB-ului: „Nu vreau să am licenţă”

George Drafta 15.11.2022, 13:19
Becali a anunțat ce plan are pentru banca tehnică a FCSB-ului: „Nu vreau să am licenţă”

Patronul roş-albaştrilor face împotriva voinţei sale doar pentru a respecta regulamentele. Nu se întâmplă foarte des, dar Gigi Becali ar vrea să facă o excepţie acum.

Pentru că Mihai Pintilii  nu are licenţă Pro, latifundiarul din Pipera vrea să aducă un alt antrenor în locul său. Care să aibă documentele acceptate la nivelul Superligii. Lucru care nu s-a întâmplat în trecut. În 2015, Gigi Becali îl nume ape Mirel Rădoi care era la începutul carierei de antrenor. Şi chiar dacă fostul căpitan al roş-albaştrilor nu a mai avut dreptul să dea indicaţii conform normativelor FRF, omul de afaceri nu a renunţat la el. Şi i-a adus un ajutor de nădejde la vremea respectivă. Dumitru Dumitriu a fost trecut principal în acte la meicurile vicecampioanei României. Gigi Becali nu mai pare dispus să facă acelaşi artificiu şi acum.

”Eu am să fac totul conform regulamentului. Dacă permite regulamentul și au făcut și alții, fac și eu. Dacă permite regulamentul și a făcut și Croitoru, înseamnă că și eu pot, nu? Pentru mine e altfel legea? Cum zicea Mitică, ‘totul doar legal, domnule, conform legii’. Dacă mă întrebi pe mine, eu spun opinia.

Eu sunt societate comercială și nu angajez pe nimeni, nu e pericol social, e problema mea, chestiunea mea economică. De ce mă obligi să am antrenor? De ce să am licență? Nu vreau să am licență. Știi ce fac? Eu, la vârsta asta, m-am săturat să zic cum e bine, cum nu e bine. Eu mă acomodez la ce este, stau să mă cert cu ei toată ziua? Nu mai stau să mă cert”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.

Pinitlii a mai fost o dată interimar la FCSB în toamna lui 2020
Pinitlii a mai fost o dată interimar la FCSB în toamna lui 2020

Răspuns ferm de la Casa Fotbalului

Într-o  intervenţie în exclusivitate la Playsport Live, Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori din cadrul FRF, a explicat care sunt motivele pentru care Pintilii nu îşi mai poate îndeplini rolul avut în ultimele săptămâni.

„Eu am o apreciere mare pentru Pintilii. Este un fost jucător de mare calitate și acum urmează cursurile de a deveni antrenor. El va fi într-un an jumătate antrenor calitate, acum nu are cum. În același timp Mihai urmează cursurile de licență UEFA B, în Moldova. Acolo poate să urmeze aceste cursuri fără să aibă calificarea de antrenor. La noi, ca să obții o licență UEFA A sau PRO, trebuie să ai calificarea de antrenor. Aici se angajează calificarea nu licența, aceea este cum ar veni supraspecializare. Cu o licență UEFA dobândești dreptul să stai pe bancă la un anumit nivel al fotbalului”, a precizat oficialul Federaţiei.