Este una dintre cele mai promițătoare tinere din circuitul WTA și are deja în palmares un titlu de Grand Slam, dar s-a aflat la un pas de a spune adio tenisului. Bianca Andreescu (31 de ani) a vorbit cu sinceritate despre cel mai dificil moment al carierei.
Campioană la US Open în urmă cu trei ani și jumătate, când și-a trecut în cont alte două titluri, la Indian Wells, respectiv Toronto, canadianca de origine română și-a dorit la un moment dat să renunțe la „sportul alb”. Se întâmpla într-o perioadă în care jocul nu era la cel mai înalt nivel, și din acel motiv ajunsese în pragul depresiei.
Potrivit spuselor sale, obiceiul de a raporta stima de sine la rezultatele pe care le obținea a făcut-o să devină confuză și să ia foarte serios în calcul posibilitatea de a pune capăt carierei. Sprijinul oferit de cei dragi a motivat-o, însă, pentru a merge mai departe.
„Eram confuză, șocată, copleșită. Nu știam ce să fac. Literalmente, chiar dacă sună dur, am vrut să mă retrag din sport. Nu mai aveam pic de iubire pentru tenis. Atunci am luat o pauză, o pauză mintală. Familia e foarte importantă pentru mine. Părinții mi-au fost alături din prima zi.
Îmi amintesc cum mă duceau la antrenamente, cum au călătorit cu mine, din teama de a mă lăsa să plec singură. Au făcut multe sacrificii ca eu să ajung unde sunt acum. Mi-au spus că dacă nu vreau să joc tenis, să nu o mai fac. Dacă vrei să devii o cântăreață sau raper sau orice altceva, voi avea parte de susținerea lor”, a dezvăluit Bianca Andreescu într-un interviu acordat pentru WTA.
De asemenea, jucătoarea din Canada a dezvăluit motivul pentru care și-a dorit încă din copilărie să aibă o carieră de succes în lumea tenisului, chiar dacă nu a fost singurul sport practicat. Skatingul și înotul au făcut parte din viața ei o bună perioadă de timp, dar nu i-au plăcut atât de mult încât să meargă mai departe pe unul dintre aceste două drumuri.
„Tenisul era foarte diferit de toate sporturile pe care le-am practicat. Am făcut skating și înot, dar tenisul a rămas cu mine dintr-un anumit motiv. Am început să joc la vârsta de 7 ani. Sunt multe momente în care nu am vrut să mă duc la școală și voiam să sar peste ore doar ca să pot juca tenis. Chiar dacă am jucat două ore dimineață, în mintea mea era doar tenis. Doar tenis, tenis, tenis. Eram pur și simplu îndrăgostită de el”, a mai spus Bianca Andreescu.