Bianca Andreescu, șocată de “o experiență traumatizantă”. Ce a trăit jucătoarea din Canada cu origini românești. “Se vorbește prea puțin”

Moldoveanu Camelia / 30.04.2022, 12:29
Bianca Andreescu, șocată de “o experiență traumatizantă”. Ce a trăit jucătoarea din Canada cu origini românești. “Se vorbește prea puțin”

Bianca Andreescu (111 WTA) a câștigat contra numărului 42 WTA, Alison Riske cu scorul de 6-4, 3-6, 6-0. În ciuda victoriei importante, jucătoarea de tenis din Canada, de origine română, a preferat să vorbească despre un subiect extrem de sensibil.

Bianca Andreescu se implică în voluntariat

Jucătoarea de tenis din Canada nu se află în cea mai bună perioadă a carierei, ieșind din top 100 WTA după ce în 2019 s-a aflat pe locul patru în ierarhia mondială. Cu toate că muncește din greu pentru a reveni în partea superioară a clasamentului, Bianca Andreescu își face timp și pentru voluntariat.

Am făcut voluntariat la un centru unde se strângeau femeile abuzate domestic. Am mai mers și la un spital pediatric din Canada. Am pregătit câteva clipuri pentru niște pacienți care duceau bătălii grele din punct de vedere psihic.

Reacțiile lor, zâmbetele aduse, îmi făceau zilele mai frumoase. Sunt recunoscătoare pentru această experiență”, a mărturisit Bianca Andreescu la conferința de presă de după victoria de la Mutua Madrid Open.

„Este o experiență traumatizantă”

Bianca Andreescu a ținut să explice de ce a preferat să abordeze acest subiect în cadrul conferinței de presă:

„În primul rând, am simțit că nu se discută suficient despre agresiunile pe care femeile le suportă în familie. Lucrurile devin mai serioase, lumea este din ce în ce mai conștientă. Cunosc și câțiva apropiați care au trecut prin ceva similar.

Este o experiență traumatizantă. M-am simțit foarte apropiată de oamenii de acolo. Cine știe, poate într-o zi o să pornesc propria mea asociație în această zonă. Am o mulțime de idei. Nu știu pe care le voi și pune în aplicare, dar îmi face bine să fiu în acel mediu, să simt că pot ajuta”, s-a destăinuit Andreescu.

De menționat este faptul că, potrivit „The Lancet”, 27% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani au fost victimele violenței domestice. Mai exact 13% (1 din 7) au recunoscut că acest lucru s-a întâmplat în ultimul an. Cifrele sunt înfricoșătoare, 492 de milioane de femei au fost victimele violenței domestice în ultimul an.

În România, Bianca Andreescu „nu avea nici teniși și nici mingi de tenis”

Bianca Andreescu trage tare pentru a scrie o carte pentru copiii care vor să intre în lumea sportului care a consacrat-o. De altfel, acesta este cel mai mare vis al ei, după cum a mărturisit.

Cartea este programată pentru publicare la finele lunii mai 2022. Pe lângă tenis, ea va mai aborda și alte teme precum meditația și câinele său, Coco.

Un alt rol important îl va juca perioada copilăriei, petrecută parțial în România, la Pitești. Fosta campioană de la US Open s-a născut în data de 16 iunie 2000 la Mississauga, Canada, dar a revenit împreună cu părinții săi în România, unde a început să joace tenis la 6 ani, în Pitești.

Bianca Andreescu s-a mutat de la Pitești în Canada și îți câștigă US Open. De ce? La Pitești, în era modernă, după 1990, n-a avut mingi de tenis și n-a avut teniși! Atunci, ne uităm cu toții în oglindă și spunem: ”Ce-am păcătuit, oare?”, a subliniat Ion Țiriac la emisiunea „Rețeaua de Idoli”, povestind despre condițiile de antrenament pe care le-a avut Bianca Andreescu în România.