Bogdan Lobonț necruțător cu portarii din Liga 1: ”Când văd prin campionatul nostru ce portari de hochei și de handbal avem…”

Ștefănescu Dragoș / 08.12.2021, 22:10
Bogdan Lobonț necruțător cu portarii din Liga 1: ”Când văd prin campionatul nostru ce portari de hochei și de handbal avem…”

Bogdan Lobonț este unul dintre cei mai valoroși portari pe care i-a avut România. Recent instalat în funcția de selecționer al naționalei U20, ”pisica” încearcă să descopere noi talente. Într-un interviu recent, Bogdan Lobonț a fost necruțător cu portarii din Liga 1 pe care-i consideră prea fricoși.

Bogdan Lobonț, necruțător cu portarii din Liga 1

Bogdan Lobonț (43 de ani) a avut o carieraă lungă si extrem de prolifică în fotbalul mare. Cel poreclit ”pisica” a bifat de-a lungul timpului echipe mari ale fotbalului european. Ajax Amsterdam, Fiorentina și AS Roma sunt câteva dintre echipele pentru care a evoluat Lobonț. Retras la vârsta de 40 de ani din activitatea de fotbalist, Lobonț a devenit ulterior antrenor. Recent, el a fost numit ca selecționer al naționalei României U20.

De curând, în cadrul unui interviu, Bogdan Lobonț a vorbit despre cariera sa dar a făcut și o analiză a situației din fotbalul românesc. Vorbind despre portarii din Liga 1, ”pisica” a explicat ce le lipsește acestora. Lobonț consideră că le lipsește în primul rând ”nebunia” specifică marilor portari . Încercând să glumească, Lobonț a declarat că-i vine să se reapuce de fotbal când vede evoluțiilor portarilor din fotbalul românesc.

Nu-mi pare absolut de rău că m-am făcut portar, absolut deloc. Dacă aș fi să aleg și m-aș mai naște încă o dată tot portar aș alege. Sincer să fiu, în ultima perioadă îmi mai venea câte un gând: „De ce m-am lăsat?”. Am renunțat la 40 de ani, dar când văd prin campionatul nostru ce portari de hochei și de handbal avem, parcă, parcă îmi vine să mă reapuc”, a declarat Bogdan Lobonț pentru Gsp.

Cine a fost mentorul lui Bogdan Lobonț?

Bogdan Lobonț a povestit în cadrul aceluiași interviu despre primii săi pași în fotbal dar și care au fost motivele pentru care a ales postul de portar. ”Pisica” a dezvăluit că cel care l-a îndrumat la începutul carierei a fost chiar tatăl său, cel care i-a fost mentor pe tot parcursul vieții.

Pentru că eram fascinat! La început televizoarele erau alb-negru, dar pe mine mă fascinau portarii pentru că erau îmbrăcați diferit față de ceilalți. Plonjau stânga, dreapta, ieșeau pe centrări, degajau și chestia asta m-a fascinat. Tata fiind și el jucător de fotbal, dar doar la Divizia C, la o echipă lângă Hunedoara, Minerul Ghelari, mi-a împărtășit din cunoștințele lui.

Da și țin minte că după unele meciuri pe care le vedeam la televizor, Craiova-Dinamo, Dinamo-Steaua îl luam. „Hai, tată, să-mi tragi la poartă!”. Stăteam peste drum de stadion, dar îmi făceam singur o poartă și tata îmi trăgea cu o minge de handbal. Îmi dădea și goluri, ajungeam acasă plângând că luam goluri. Încet, încet am crescut și tata a fost cel care m-a dus la fotbal”, a povestit Bogdan Lobonț.