Cagliari refuză oferta lui Lyon pentru Răzvan Marin! Cât au oferit francezii și cât vor să obțină italienii

Gabriel-Alexandru Ioniță / 10.06.2021, 17:32
Cagliari refuză oferta lui Lyon pentru Răzvan Marin! Cât au oferit francezii și cât vor să obțină italienii

Cagliari refuză oferta lui Lyon pentru Răzvan Marin. Mijlocașul român în vârstă de 25 de ani a făcut un sezon extrem de bun la echipa din Sardinia. Formația pregătită în stagiunea trecută de Eusebio Di Francesco și de Leonardo Semplici a avut probleme destul de mari cu retrogradarea. Cagliari a reușit să se salveze în cele din urmă grație unui final de sezon de senzație.

La acesta a contribuit în mare măsură și Răzvan Marin. Fotbalistul împrumutat de sarzi de la Ajax în sezonul trecut a jucat nu mai puțin de 37 de meciuri în Serie A. El a avut evoluții foarte solide la mijlocul terenului și și-a adus aportul și pe faza ofensivă. Marin a reușit să marcheze trei goluri și să dea și șase pase decisive. Asta în condițiile în care el nu evoluează chiar în spatele vârfului, ci mai retras.

Răzvan Marin a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Cagliari în sezonul trecut de Serie A
Răzvan Marin a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Cagliari în sezonul trecut de Serie A

Cagliari refuză oferta lui Lyon pentru Răzvan Marin! Cât au oferit francezii

În acest context, a apărut interesul mai multor cluburi importante pentru internaționalul român. Dintre acestea, cu siguranță, cel mai sonor nume este cel al lui AC Milan. Echipa lui Stefano Pioli a terminat sezonul pe locul 2 și va evolua din nou în UEFA Champions League după o pauză de șapte ani. Astfel, conducerea clubului caută soluții pentru întărirea lotului înaintea unui sezon greu, în care milaniștii vor avea un calendar extrem de încărcat.

Și au pus ochii pe mijlocașul român al lui Cagliari. De la 1 iulie el va deveni definitiv jucătorul echipei lui Semplici. Sarzii au activat deja clauza de cumpărare pe care o aveau pentru 10 milioane de euro. Oficialii lui Milan au avut deja o întâlnire cu cei ai lui Cagliari pentru a discuta situația lui Marin. Ei au avut parte însă de o surpriză destul de neplăcută.

Potrivit sempremilan.com, care îl citează pe jurnalistul italian Gianluca Di Marzio, directorul sportiv Paolo Maldini și Frederic Massara au aflat că un alt club important al Europei este interesat de serviciile lui Răzvan Marin. Este vorba despre francezii de la Olympique Lyon. Ei chiar au făcut o ofertă concretă, de 15 milioane de euro. Din fericire pentru Milan, Cagliari a respins această ofertă, pe care sarzii au considerat-o prea mică.

Cât vor să obțină italienii

Această știre poate reprezenta de asemenea și o veste negativă pentru oficialii Milanului. Asta întrucât refuzul lui Cagliari de a-l ceda pe Marin în Franța înseamnă că clubul roș-albastru dorește o sumă destul de consistentă în schimbul său. Și este de înțeles în contextul în care sarzii vor plăti 10 milioane de euro lui Ajax pe 1 iulie.

Ei simt că pot să profite de sezonul foarte bun al lui Marin și să facă o afacere extrem de profitabilă în doar câteva zile. În Italia se speculează că cei de la Cagliari ar dori să obțină o sumă dublă în schimbul mijlocașului, ceea ce ar putea complica puțin negocierile cu AC Milan.