Calvarul prin care trece Novak Djokovic. Sârbul a dezvăluit că este măcinat de o afecțiune gravă necunoscută

Giosanu Catinca / 26.04.2022, 14:42
Calvarul prin care trece Novak Djokovic. Sârbul a dezvăluit că este măcinat de o afecțiune gravă necunoscută

Novak Djokovic se confruntă cu mari probleme de sănătate. Controversatul tenismen nu își mai găsește liniștea. El a dezvăluit că este măcinat de o afecțiune gravă necunoscută, iar asta îl îngrijorează foarte tare pe Nole.

Novak Djokovic, mari probleme de sănătate

Novak Djokovic nu a jucat decât trei meciuri în 2022. El a refuzat să se imunizeze cu serul dezvoltat împotriva noului coronavirus, astfel că nu i s-a permis să participe la marile turnee ale anului 2o22.

Pentru că nu este vaccinat împotriva COVID-19, Novak Djokovic nu a putut participa la Australian Open, Indian Wells sau la turneul de la Miami. Sârbul a jucat doar trei meciuri în acest an, toate la Dubai. El a câștigat două dintre partidele la care a evoluat. S-a mulțumit cu atât deocamdată. Ceea ce îl macină acum este că a fost depistat cu o boală despre care nu se cunosc prea multe detalii.

Anunțul îngrijorător făcut de Novak Djokovic

Numărul unu mondial a recunoscut că are probleme de sănătate. El susține că nu știe cu exactitate despre ce este vorba.

Nu e vorba de Covid-19, e altceva care mă deranjează, dar nu pot intra în detalii. Ceva îmi afectează corpul și metabolismul de câteva săptămâni. Nu am mai pățit așa ceva, poate doar la începutul carierei. De asta spun că e vorba despre o boală. Pare că timpul de recuperare este mai mare decât mă așteptam.

În finala cu Andrey nu m-am simțit rău până în setul secund. Chiar și atunci, după time-out-ul medical, am simțit că sunt pregătit pentru decisiv. Am avut energie doar pentru două game-uri. Știu că nu a fost plăcut pentru cei prezenți în tribune. Îmi pare rău, dar atât a fost posibil.

Pot să extrag câteva lucruri bune, am jucat meciuri de trei seturi, am câștigat câteva. Îngrijorător este că acest sentiment nu l-am mai avut. Nu e vorba de pregătire, ci de acel lucru care mă afectează.”, a transmis Djokovic, potrivit celor de la alo.rs.

Rafael Nadal are și el probleme de sănătate. Asemenea lui Novak Djokovic, spaniolul se confruntă cu probleme care l-au împiedicat să participe la turneul de la Miami. El s-a plâns de dureri de coloană încă din timpul Australian Open. Faimosul jucător a lipsit și de la turneul Masters de la Monte Carlo.