Câți bani are asigurați Dinamo după revenirea în Superliga

Bogdan Solomon 04.06.2023, 17:13
Câți bani are asigurați Dinamo după revenirea în Superliga

Dinamo a învins-o fără mari emoții pe FC Argeș, scor 8-5 la general, asigurându-și astfel revenirea în Superliga după un singur an de „pribegie”. Performanța are, fără îndoială, semnificație istorică, dar se reflectă și în conturile clubului.

Câți bani primește Dinamo după revenirea în Superliga

Concret, „câinii roșii” vor încasa doar din drepturile TV cel puțin 970.000 de euro, cotă care le revine echipelor nou-promovate pe prima scenă a fotbalului românesc. Suma nu este deloc de neglijat, dar nici suficientă în contextul datoriilor înregistrate, de circa 8 milioane de euro.

Noii proprietari speră ca promovarea – la „pachet” cu noul stadion promis de autorități – să atragă din ce în ce mai mulți investitori cu forță financiară. Proiectul este intitulat sugestiv „Dinamo 2028 – cel mai iubit și respectat club din România” și își propune să-i aducă formației din Ștefan cel Mare nu mai puțin de 14 milioane de euro.

Totul depinde, însă, de aprobarea modificărilor privind planul de reorganizare, astfel încât să poată fi șterse datorii de 5 milioane de euro, destinate chirografarilor. Decizia judecătorului sindic încă se lasă așteptată. Până pe 19 iunie, când a fost fixat următorul termen, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu trebuie să depună precizări referitoare la:

  • strategia de modificare a planului de reorganizare privind transferul de jucători
  •  valoarea de piaţă a jucătorilor conform raportului de evaluare bunuri întocmit la 16.09.2022
  • situaţia prognozată a încasărilor din valorificare jucători
  •  modalitatea de calcul a plăţilor prognozate cu titlu de Impozite şi contribuţii salariale.

Vlad Iacob jubilează după promovarea în Superliga. Ce urmează pentru Dinamo

La scurt timp după fluierul final al partidei de la Mioveni, Vlad Iacob i-a felicitat pe Ovidiu Burcă și elevii săi pentru promovarea în Superliga, apoi a oferit câteva detalii cu privire la viitorul echipei. Strategia vizează atât întărirea lotului, cât și o reorganizare la nivel intern.

„Sună aproape incredibil. Cred că toată suflarea dinamovistă a trăit niște sentimente excepționale. Vreau să le transmit suporterilor un mesaj de mulțumire. Au ținut clubul în viață în momentul în care nu exista nimeni. Este o victorie a lor, pentru că au salvat clubul de la faliment.

Am ajuns înapoi în Superligă, în competiția unde trebuie sa fim. La începutul sezonului, credeam că avem o șansă să ne batem la promovare. Am avut încredere în Burcă și în jucătorii pe care i-am adus.

Avem deja niște planuri la care am lucrat. Ne-am gândit la două pentru că nu puteam ști unde vom fi anul viitor, dar vom merge pe cel mai fericit. Va fi mult de muncă și trebuie să începem cu recrutarea, din nou. Trebuie să reorganizăm clubul la nivel intern și să readucem fanii alături de club. Nu vreau să fac promisiuni, dar îmi doresc să ajungem cât mai sus”, a declarat administratorul judiciar al „câinilor roșii”.

Urmăriți Playsport.ro și pe