Caz șocant în fotbalul mondial. Antrenor acuzat că și-a abuzat jucătorii minori

Dragos Stefanescu 16.12.2021, 16:04
Caz șocant în fotbalul mondial. Antrenor acuzat că și-a abuzat jucătorii minori

Un caz șocant zguduie lumea fotbalului mondial. Un reputat antrenor african este acuzat că și-a abuzat jucătorii minori.

Antrenor acuzat că și-a abuzat jucătorii

Un nou caz șocant zguduie în această perioadă lumea fotbalului mondial. De această dată fotbalul african este scena unor dezvăluiri uluitoare.

Patrick Assoumou Eyi este unul dintre cei mai apreciați tehnicieni ai fotbalului din Gabon. El a fost selecționer al naționalei Under 17. În prezent, Patrick Assoumou Eyi este director tehnic la formația La Ligue de l’Estuaire. Echipa evoluează în  prima divizie gaboneză.

Tehnicianul este acuzat de abuzuri sexuale, de către foștii săi elevi de la naționala Under 17 a Gabonului.

Declarațiile cutremurătoare ale unui fotbalist

Cei de la The Guardian au pornit o anchetă amănunțită în urma acestor acuzații. Tehnicianul a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor britanici. În schimb, victimele abuzurilor sexuale, foștii internaționali Under 17 au vorbit despre ororile la care au fost supuși.

M-a forțat să am relații sexuale cu el. Asta era condiția ca să rămân la echipa națională.

Pe atunci, îmi părăsisem satul natal pentru a-mi ajuta familia, locuiam în capitala Libreville și visul de a deveni fotbalist profesionist însemna ieșirea din mizerie”, a declarat unul dintre fotbaliști.

Același fotbalist și-a continuat dezvăluirile, explicând că el nu este un caz singular. Acesta a declarat că mulți dintre jucătorii care doreau să ajungă la echipa națională Under 17 a Gabonului aveau parte de același ”tratament”. Mai mult, fotbalistul susține că unii dintre colegii săi erau oferiți către oficialii Federației de Fotbal din Gabon.

Capello (n.r. – porecla atribuită lui Patrick Assoumou Eyi) a violat mulți băieți. A profitat de sărăcia lor, ba chiar i-a dat și altor oficiali.

În echipa noastră națională, cei mai mulți jucători au trebuit să ofere sex. Aceasta este realitatea fotbalului gabonez, a fost un iad”, a mai declarat fotbalistul.

Federația din Gabon a negat acuzele, însă FIFPRO, sindicatul mondial al jucătorilor, a făcut deja o plângere în acest caz.

Fotbalul nord-american zguduit de un caz uluitor

Sinead Farrelly şi Mana Shim, două foste staruri din fotbalul feminin nord-american, sunt în centrul unui scandal cu conotații sexuale, care zguduie sportul din SUA. Jucătoarele echipelor Washington Spirit şi Gotham FC au oprit meciul direct, pentru a protesta împotriva abuzurilor sexuale.

Sportul american este zguduit de un scandal uriaș, declanșat de comportamentul fostului antrenor al echipei North Carolina Courage, Paul Riley, care le-ar fi abuzat pe Sinead Farrelly şi Mana Shim, două foste jucătoare și staruri din NWSL, liga profesionistă nord-americană de fotbal feminin.

Potrivit AFP, jucătoarele mai multor echipe s-au declarat solidare cu cele două foste staruri din fotbalul feminin nord-american. Mai multe echipe au întrerupt partidele pe care le-au disputat. Meciul dintre Washington Spirit şi Gotham FC a fost întrerupt în minutul 6, ales nu întâmplător. Jucătoarele au acuzat faptul că abuzurile suferite de Sinead Farrelly şi Mana Shim au fost neglijate de oficiali, care au avut nevoie de 6 ani pentru a afla despre presupusele acțiuni ale lui Paul Riley.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622