Ce a apărut la statuia lui Ivan Patzaichin din fața stadionului „Dinamo”. Trecătorii s-au oprit să vadă

Radu Bordei 06.09.2021, 17:31

Lumea sportului românesc a fost zguduită de vestea morții marelui Ivan Patzaichin. Uriașul campion s-a stins din viață la 71 de ani. Multiplul campion olimpic, mondial şi european și-a petrecut ultimele 3 luni internat la Spitalul „Elias”. Fusese diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, iar duminică a încetat din viață.

Statuia fostului mare canotor, din fața stadionului Dinamo a devenit un loc de pelerinaj pentru oamenii care au vrut să îl comemoreze pe unul din cele mai mari simboluri ale României. Ivan Patzaichin va rămâne mereu în galeria campionilor României, alături de Nadia Comâneci, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi.

Omagiu la statuia lui Ivan Patzaichin. A fost pelerinaj în fața stadionului Dinamo

Cine a vrut să cinstească memoria celui care a fost Ivan Patzaichin, s-a deplasat în fața stadionului Dinamo. Acolo, la statuia ridicată în cinstea fostului campion, lumea a depus flori sau a aprins lumânări sau s-a rugat. Astfel, statuia inaugurată în 2002, a ddevenit locul de pelerinaj pentru cei care regretă dispariția fostului mare sportiv.

De altfel, trupul marelui campion a fost depus și el la Clubul Sportiv Dinamo. Funeraliile cu onoruri militare se vor desfăşura, marţi, la ora 13:00, la Clubul Sportiv Dinamo şi vor fi urmate de slujba de înmormântare la Cimitirul Bellu.

Mesaje îndurerate de la toții marii sportivi ai României

Ivan Patzaichin a fost un exemplu pentru mulți dintre cei care au făcut performanță pentru țara noastră. Modestia sa și caracterul l-au făcut să rămănă un exemplu și în afara sportului.

Nadia Comâneci a postat un mesaj video pe rețelele de socializare. Cei doi mari campioni au avut mereu o relație bazată pe respect și apreciere. Așa cum Nadia Comăneci a subliniat, Ivan Patzaichin a fost un adevărat model pentru toți cei care l-au cunoscut.

Gică Hagi a fost și el zguduit la aflarea veștii. Fostul mare fotbalist a recunoscut că Patzaichin era unul din idolii copilăriei sale.

El e o legendă și așa va fi pentru totdeauna în istoria sportului nostru. Din păcate a venit și această zi, în care el nu mai este. Eu cred că România a pierdut poate cel mai mare sportiv pe care l-a avut în istorie, a declarat Regele

Și Simona Halep a fost șocată de duminica neagră, în care au dispărut Ivan Patzaichin dar și marele actor, Ion Caramitru.

Un idol pentru toate generatiile, nu numai pentru rezultatele sale sportive, ci și pentru felul său de a trăi și de a împărtăși bunătate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris Simona Halep, în memoria lui Ivan Patzaichin.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622