De când are probleme cu DNA-ul din cauza unor afaceri din timpul pandemiei, în 2020, Victor Pițurcă e pe buzele tuturor. Unul dintre cei care a făcut mărturisiri recente despre fostul selecționer al României esteFlorin Gardoș, care a povestit o pățanie cauzată de o relație a unui fotbalist cu deja celebra Bianca Drăgușanu.
În ciuda faptului că stă pe tușă încă din ianuarie 2020, de când a renunțat la Universitatea Craiova, Victor Pițurcă nu lipsește din atenția publicului. Recent, Florin Gardoș a mărturisit, în cadrul unei emisiuni TV, cum era sub cârma fostului antrenor anchetat acum de DNA.
Conform lui Florin Gardoș, cantonamentele erau stricte și oricine îndrăznea să nesocotească spusele lui Piți era pedepsit. Unul dintre cei care a simțit consecințele pe pielea lui a fost Răzvan Stanca. Acesta a făcut greșeala de a intra live la TV, în cadrul unei emisiuni, după ce s-a despărțit de celebra Bianca Drăgușanu.
„Cantonamentul a fost un coșmar. Pe lângă că era fizic foarte greu, cu trezit la 7, pe nemâncate, plecam dormind cu autocarul spre teren. Era cel mai greu antrenament la 7 dimineața.
Erau regulile foarte stricte. O fază amuzantă a fost când la ora 22:00 se dădea stingerea, nu aveai voie televizor, laptop. Era obligatoriu să închizi tot și ne puneau să ne ținem cartelele pe exterior, să poată intra cine vrea în cameră.
Unul dintre colegi în acea perioadă fusese într-o relație cu Bianca Drăgușanu. E vorba de Stanca, portarul. Pe la 22:15, nea Piți, pac cartela, Stanca cu laptopul în față, în direct la Capatos.
Regula era că laptopul era confiscat. Atunci, Stanca și-a luat amendă 500 de euro. Am făcut ședință după aceea și ne-a dat exemplul lui de așa nu”, a declarat Florin Gardoș la „Fiță cu Adiță”.
Cu toate că Răzvan susține că a fost doar amic cu Bianca Drăgușanu, faptul că a intrat în direct în emisiunea la care aceasta a fost ani de zile asistentă l-a costat scump. Mai exact, a primit o amendă de 500 de euro de la Victor Pițurcă.
„A fost o prostie că am intrat la Capatos în direct. Am luat o amendă de 500 de euro. Am plătit prețul minim pentru că avea de gând să mă schimbe cu Marius Popa. Nu comentez. Am ieșit și la Târgu Jiu cu Bianca Drăgușanu, alături de soția mea. A fost o relație de prietenie și s-a speculat. S-a întâmplat în 2009. Ne salutăm dacă ne vedem pe stradă, dar nu am ținut legătura cu ea.
Alex Păcurar, colegul meu de cameră de atunci, făcea mișto de mine și după mi-a zis: Ești întreg la minte? Vrei să te dea afară Piți?. Victor Pițurcă l-a trimis pe Eugen Neagoe în cameră. Ne punea să ținem cheile în ușă pe afară pentru a putea intra să ne controleze. Nu i-a căzut bine nici dânsului când l-a sunat Valeriu Argăseală să îi spună că eram în direct la TV la ora aia… era 00:30”, a spus Răzvan Stanca la ProSport Live.
Conform informațiilor din presă, fostul selecționer ar fi persoana care ar fi finanţat iniţial operaţiunea în urma căreia Ministerul Apărării Naţionale a fost păgubit. În apărarea sa, Piți susține că nu are nicio legătură cu această afacere. În dosar este implicat și fiul lui, Alex Pițurcă.
DNA susține că Victor Pițurcă ar fi finanțat operațiunea: achita furnizorii, transportul, consilierea juridică și alte servictii după ce marfa era adusă în România. Fiul său era intermediar în toată povestea aceasta. El media legătura cu finanțatorul – tatăl său – și S.C. PAV GREEN ENERGY S.R.L, al cărei unic asociat era.