Ce cadou i-a făcut Surkis lui Mircea Lucescu. Discuția din birou s-a soldat cu un anunț neașteptat

Giosanu Catinca / 27.09.2021, 16:53
Ce cadou i-a făcut Surkis lui Mircea Lucescu. Discuția din birou s-a soldat cu un anunț neașteptat

Patronul clubului Dinamo KIev, Igor Surkis, a anunțat că noul angajament al lui Mircea Lucescu este până în 2024. Informația a fost divulgată de către jurnaliștii din străinătate. Ulterior, oficialul a confirmat că antrenorul român va continua să lucreze în Ucraina încă doi ani.

Mircea Lucescu și-a prelungit contractul cu Dinamo Kiev

Dinamo Kiev anunţa în această vară că Mircea Lucescu a semnat un nou contract până în 2023. Rezultatele obținute de tehnicianul român l-au determinat însă pe președintele clubului să-şi prelungească înţelegerea cu Lucescu.

Mircea Lucescu este extrem de apreciat în Ucraina. El a reușit să câștige toate trofeele interne în primul său an la Dinamo Kiev. Tocmai de aceea conducerea formației din Kiev a ales să continue cu el pe banca tehnică, în ciuda vârtsei înaintate.

În momentul de față, Dinamo Kiev are opt victorii și o remiză și se află pe primul loc, cu 25 de puncte, la trei lungimi în fața lui Șahtior. Miercuri, 29 septembrie, formația antrenată de Mircea Lucescu se va întâlni cu Bayern Munchen, în grupa E din Champions League.

Contractul lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev

Recent, patronul formației capitoline, Igor Surkis, a explicat faptul că, în realitate, contractul este valabil până în 2024. În același timp, oficialul a ținut să-l elogieze pe ”Il Luce” pentru modul în care reușește să își pregătească elevii, la o vârstă la care majoritatea tehnicienilor sunt ieșiți la pensie.

De ce i-am prelungit contractul până în 2024? Să-i dea Dumnezeu sănătate! Dacă mâine jucătorii mei ar afla că Lucescu pleacă la finalul sezonului, ce atitudine vor mai avea ei faţă de muncă? Nu se vor gândi ei că mâine vine alt antrenor?

La începutul campionatului, Lucescu nu a putut asista la meciuri şi asta i-a afectat enorm pe tinerii jucători. Numai analizele lui, pregătirea pe careo face ne oferă posibilitatea de a obţine rezultate pozitive.

Fără el, nu-mi imaginez cum s-ar putea dezvolta echipa. Astăzi sunt mulţumit de munca echipei, îmi scot pălăria în faţa lui Lucescu, la vârsta lui să lucrezi aşa…”, a declarat Surkis.

Lucescu a fost operat la Kiev

Anul trecut, Mircea Lucescu a fost supus unei intervenții chirurgicale. Motivul operaţiei nu a fost făcut public niciodată. Se știe doar că a fost vorba de ceva relativ simplu.

Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţioneză în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală. Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva.

Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper.”, a explicat Emil Caras, antrenor secund la Dinamo Kiev.