Ce o motivează pe Sorana Cîrstea în fiecare zi! Mesaj tranșant pe internet: „Nu e doar despre asta! Mă face să fiu un om mai bun!”

Gabriel-Alexandru Ioniță 21.04.2022, 12:34
Ce o motivează pe Sorana Cîrstea în fiecare zi! Mesaj tranșant pe internet: „Nu e doar despre asta! Mă face să fiu un om mai bun!”

Sorana Cîrstea a postat un mesaj-manifest pe Instagram, în care explică ce înseamnă tenisul pentru ea și pentru dezvoltarea ei, ca om în primul rând. Jucătoarea de 32 de ani a transmis că acest sport reprezintă, în viziunea ei, mult mai mult decât doar niște lovituri date cu racheta într-o minge.

Sorana Cîrstea, mesaj-manifest despre importanța pe care o are tenisul în viața ei

Pentru Sorana Cîrstea, tenisul înseamnă lecții de viață și rezerve de energie și de putere pentru a depăși momentele dificile. Ea a explicat astfel prin intermediul acestui mesaj faptul că practicarea acestui sport o motivează să devină un om mai bun în fiecare zi.

Este ușor să crezi că în tenis este vorba în principal doar despre a lovi cu forehand-ul sau backhand-ul. Dar eu cred că totul este despre luptă, inimă, disciplină și în special despre a găsi soluții când te aflii cu spatele la zid. Sunt recunoscătoare pentru modul în care tenisul mă învață să fiu o jucătoare mai bună și o persoană mai bună în fiecare zi”, a scris Sorana Cîrstea pe Instagram.

În această perioadă, Sorana Cîrstea evoluează la turneul de la Istanbul, pe care l-a câștigat anul trecut. Jucătoarea aflată pe locul 24 în clasamentul WTA s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale competiției din Turcia, după ce a învins-o în optimile de finală pe Arantxa Rus cu scorul de 3-6, 6-1, 7-5.

În această fază, Sorana o va înfrunta pe austriaca Julia Grabher, în vârstă de 25 de ani și aflată în prezent pe locul 194 în clasamentul WTA. Aceasta vine din calificări și a practicat un tenis de un nivel foarte bun la acest turneu, în care nu a pierdut încă niciun set.

Sorana va fi una dintre jucătoarele care vor reprezenta România la Madrid

Sorana Cîrstea nu este însoțită la turneul de la Istanbul de antrenorul său, Adrian Cruciat. Acesta nu a putut face deplasarea în Turcia, așa că alături de jucătoarea din Târgoviște se află Artemon Apostu-Efremov. Nu este prima dată când acesta îi ține locul lui Adrian Cruciat. Acest lucru s-a mai întâmplat în luna februarie, la turneul de la St. Petersburg.

Sorana se pregătește pentru turneul de la Madrid, care se va desfășura în perioada 26 aprilie – 8 mai. România va fi reprezentată la această competiție de mai puțini sportivi ca de obicei, după ce organizatorii au schimbat politica acordării wild-card-urilor, la scurt timp după ce Ion Țiriac a vândut acest turneu în schimbul sumei de 360 de milioane de euro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622