Deși apare la televizor aproape în fiecare zi, Gigi Becali este foarte discret, când vine vorba de viața de familie. Fetele lui, dar și soția Luminița apar rar în public. Nici latifundiarul nu este genul care să vorbească despre viața lui de familie. Foarte rar dă detalii despre cum se desfășoară viața de zi cu zi în familia Becali.
Patronul celor de la FCSB a „scăpat” o astfel de informație, într-o discuție cu cei de la Prosport. Omul de afaceri le-a spus ziariștilor un lucru pe care a rugat-o pe soția lui să facă, în fiecare seară.
Gigi Becali a dezvăluit că nu suportă să vadă televizorul deschis, mai ales când mănâncă. De aceea, omul de afaceri i-a cerut soției să îl închidă de fiecare dată când vine la cină.
La televizor mă mai uit așa la meciuri și la o emisiune de sport. În rest, la nimic. Le-am zis și fetelor și soției. La început, când mergeam la masă și mai mergea televizorul, mă ridicam și plecăm. Ori eu, ori televizorul. Așa au înțeles și de atunci îl închid mereu. La ce îmi trebuie mie atât de mult televizorul? Nu am nevoie, eu, tată, de agitație, a povestit Gigi Becali pentru Prosport.
Familia i-a respectat dorința, mai ales că omul de afaceri dorește să se retragă cât mai mult din viața publică.
Se pare că Gigi Becali s-a schimbat în cele din urmă, sau cel puțin asta susține antrenorul Edi Iordănescu. Deși rezultatele nu sunt momentan cele dorite, Iordănescu Jr. spune că are parte de liniște și susținere din partea finanțatorului.
Pentru mine e bine, ne oferă liniște și oferă liniște grupului tânăr să crească. Eu îmi doresc să fie patronul lângă noi continuu dacă se poate, nu pentru liniștea mea, ci pentru jucători, a spus Edi Iordănescu.
Mai mult, patronul este pregătit să îl sprijine pe antrenor și cu transferuri importante. Latifundiarul a visat la 4 lovituri, dar nu a reușit decât două transferuri. Cu toate acestea, venirile lui Claudiu Keșeru și Valentin Gheorghe sunt foarte importante pentru Edi Iordănescu. Există și doi fotbaliști pe care Becali nu a putut să îi aducă: pe Hervin Ongenda, de la Botoșani și Deian Sorescu. Dinamoviștii nu au dorit să întprească rivala, chiar înainte de meciul direct.