Ce se ascunde în spatele transferului căpitanului de la FCSB. De ce vrea Florin Tănase să părăsească echipa

Moldoveanu Camelia / 28.12.2021, 18:53
Ce se ascunde în spatele transferului căpitanului de la FCSB. De ce vrea Florin Tănase să părăsească echipa

După ce a făcut un sezon excelent în 2020 – 2021 și a fost golgheterul Ligii 1, Florin Tănase și dorit să prindă un transfer în străinătate. Pentru că mai multe negocieri au eșuat, Gigi Becali ținând la preț și dorindu-l în continuare la echipă, căpitanul a mai semnat un contract cu FCSB până în 2025. Cu toate acestea, atacantul urmează să semneze cu o echipă din Emiratele Arabe Unite.

Motivul real al transferului lui Florin Tănase

Decarul celor de la FCSB nu se află în cea mai bună formă a sa, iar unii dintre iubitorii „sportului rege” susțin că din el a mai rămas doar o umbră a fotbalistului de odinioară. Florin Tănase își dorește să plece din România, asta după ce a petrecut mai bine de cinci ani la echipa lui Gigi Becali și se mai află sub contract până în 2025.

Marius Niculae îl înțelege pe Florin Tănase și consideră că după ce a făcut o figură frumoasă în Liga 1, acum este momentul să se pună la adăpost din punct de vedere financiar. Salariul de la Al-Nasr, echipa de pe locul  6 în campionatul emiratelor Arabe Unite, ar fi ideal pentru viitorul decarului.

E normal că vrea să plece, a ieșit golgheter, joacă și la echipa națională. E normal să caute în altă parte. Se gândește și la partea financiară, cred că asta îl interesează în principal acum. Vrea acum să se pună la adăpost din punct de vedere financiar, cum spunem noi fotbaliștii. Cred că merită un contract pentru că și-a făcut treaba aici”, a declarat Marius Niculae pentru Digi Sport.

Pleacă de la FCSB pentru un salariu de aproape 1 milion de euro pe an

Așa cum s-a scris încă de la începutul lunii, Florin Tănase va pleca de la FCSB, iar viitoarea destinație va fi o formație din Emiratele Arabe Unite. Al-Nasr Dubai îi va achita clauza de reziliere fotbalistului din Liga I, adică suma de 3 milioane de euro. De asemenea, contractul lui Tănase urmează să fie unul uriaș.

Inițial s-a vehiculat că mijlocașul ar urma să încaseze între 700.000 și 800.000 de euro în Emirate, dar se pare că suma care îi va intra în conturi lui Tănase este și mai mare. Potrivit Fanatik, Tănase și-a negociat singur salariul la Al-Nasr și s-a ales cu un contract de 960.000 de euro pe sezon. Suma reprezintă aproape triplul celei pe care o încasează în prezent la FCSB. 30.000 de euro primește lunar Tănase din partea lui Gigi Becali, în timp ce în Emirate va încasa 80.000 de euro.

De altfel, Florin Tănase nu s-a ferit să recunoască recent că următoarea sa echipă va fi aleasă în funcție de contractul pe care îl va primi:

Tu ce ai alege? Sunt sincer, bani mai mulți. Ce? Acolo nu se joacă fotbal? Toată lumea spune că avem un campionat cel mai slab și dacă pleacă unul în Arabia zicem „vai, unde s-a dus”!”, spunea Florin Tănase, după meciul cu Sepsi.