Cei 5 jucători străini pe care Mircea Rednic vrea să-i transfere la Dinamo. Antrenorul „câinilor” și-a făcut lista de cumpărături

Olteanu Ștefan 04.10.2021, 14:49

5 jucători străini sunt urmăriți cu mare atenție de Mircea Rednic, iar o parte dintre ei ar putea să ajungă la Dinamo în această săptămână. Antrenorul „câinilor” a transmis conducerii lista de cumpărături, iar șefii din Ștefan cel Mare s-au conformat. „Puriul” se va putea baza în curând pe un nou fundaș dreapta, un fundaș central și un atacant.

Mircea Rednic a întocmit o listă cu 5 jucători străini pentru Dinamo

La câteva zile după remiza cu UTA Arad din runda precedentă, scor 2-2, Mircea Rednic a realizat o listă cu 5 jucători străini pe care îi propune conducerii de la Dinamo.
„Puriul” s-a plâns de lotul pe care îl are la dispoziție și a cerut de urgență un fundaș dreapta și un atacant. De asemenea, un alt post pe care Rednic și-ar dori să îl întărească este cel de fundaș central. În acest context, antrenorul a cerut conducerii cel puțin 3 transferuri.

De asemenea, Rednic a oferit și numele fotbaliștilor pe care i-a monitorizat în ultima perioadă. Este vorba despre 3 fundași dreapta, un fundaș central și un mijlocaș ofensiv. Cu toții sunt în prezent liberi de contract și vin din afara Ligii I.
Conform gsp.ro, fundașii dreapta sunt Ayrton Mboko (23 de ani, ex-Standard Liege), Daniel Opare (30 de ani, ex-Antwerp și Augsburg) și Luis Pedro Cavanda (30 de ani, ex-Standard și Lazio), fundașul central este Joris Gnagnon (24 de ani, ex-Rennes și Sevilla), iar mijlocașul ofensiv este Daniel Avramovski (26 de ani, ex-Kayseri).

Nume foarte interesante propuse de Mircea Rednic

De remarcat este faptul că majoritatea jucătorilor menționați mai sus au avut experiențe interesante în fotbalul mare. Daniel Opare (30 de ani), fundaș cu 19 meciuri în naționala Ghanei, a trecut inclusiv pe la echipele secunde ale celor de la Real Madrid. De asemenea, el a jucat pentru formații importante ca Standard Liege, FC Porto, Beșiktaș, Augsburg sau Lens.

Luis Pedro Cavanda (30 de ani) are două apariții în naționala mare a Belgiei și a jucat 80 de meciuri în carieră pentru Lazio. De asemenea, el a mai evoluat în carieră la echipe ca Torino, Bari, Trabzonspor, Galatasaray sau Standard Liege.

Un alt nume foarte interesant este cel al lui Joris Gnagnon (24 de ani), fratele lui Harlem Gnohere, fundaș central cu 3 prezențe în naționala U21 a Franței. El a fost crescut de juniorii lui Rennes, echipă pentru care a jucat 89 de meciuri inclusiv în Ligue 1.
În 2018, el a fost vândut la Sevilla în schimbul a 13.5 milioane de euro. În tricoul andaluzilor, a evoluat 17 meciuri. Din vară este liber de contract, iar în prezent are o cotă de piață de 1.5 milioane de euro.

Ultimul de pe lista lui Rednic, Daniel Avramovski (26 de ani) este un internațional macedonean. El a fost pe banca de rezerve la cele două meciuri dintre România și Macedonia de Nord din preliminariile pentru Mondial. Avramovski a evoluat în carieră la echipe ca Rabotnicki, Makenija, Steaua Roșie Belgrad, NK Olimpjia, Vojvodina, Vardar și Kayserispor. Cota lui de piață e de 1 milion de euro, potrivit Transfermarkt.

Mircea Rednic: „Nu e posibil așa ceva. Nu există concurență în echipa asta!”

După egalul cu UTA Arad, Mircea Rednic a tunat și a cerut transferuri:

Nu e posibil să n-ai fundaș dreapta, nu există concurență în echipa asta. Sunt obligat să aduc jucători. Nu putem să îi dăm afară pe jucători, trebuie să fim inteligenți perioada asta și să aducem cel puțin 3 fotbaliști, un atacant va veni luni.

Vine din Franța atacantul, mai vin doi din Belgia și Olanda. Eu nu pot să mai aștept, trebuie să profităm de situația asta, putem să transferăm, trebuie să o facem repede! Fiindcă nu se știe ce decizie vor lua cei de la TAS, au făcut recurs jucătorii spanioli care câștigau 30.000 de euro pe lună. Eu caut jucători ca să am concurență în echipă. Îmi doresc să am alături jucători care au activat aici.

Pentru mine ca antrenor, important este să întăresc lotul și să profit de cele două săptămâni, dar fizic nu stăm bine. Nu se poate să intre un jucător tânăr și să nu poată să alerge. Celor tineri le cer să joace simplu și să alerge”, a spus Rednic.

Salariul faraonic al lui Mircea Rednic la Dinamo vine din două părți! Mii de euro încasate de „Puriu” de la firma fostului șef al „câinilor”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622