CFR Cluj a cumpărat un nou jucător. Dan Petrescu l-a văzut în meciurile directe din Conference League

Gabriel-Alexandru Ioniță 09.01.2023, 09:31
CFR Cluj a cumpărat un nou jucător. Dan Petrescu l-a văzut în meciurile directe din Conference League

CFR Cluj i-a legitimat deja în această iarnă pe atacantul Anton Maglica și pe fundașul central Bogdan Țîru, iar acum se pregătește să se întărească și în linia mediană. Dan Petrescu a pus ochii pe mijlocașul ofensiv kosovar Ermal Krasniqi în meciurile jucate de campioana României contra celor de la Ballkani, în grupele acestei ediții de Conference League.

CFR Cluj este foarte aproape de transferul lui Ermal Krasniqi de la Ballkani

Iar acum, jurnaliștii de la fanatik.ro susțin că mutarea a fost rezolvată deja de oficialii campioanei României. Astfel, fotbalistul de 24 de ani ar urma să fie prezentat oficial în scurt timp de către clubul din Gruia.

Conform sursei citate, Krasniqi ar fi semnat un contract pe patru ani și jumătate cu CFR Cluj. El ar urma să se alăture în scurt timp lotului pregătit de Dan Petrescu în cantonamentul din Spania. Mijlocașul ofensiv albanez mai avea contract doar până la finalul acestui sezon cu Ballkani. Momentan, nu se cunosc detalii referitoare la suma pe care clubul ardelean a plătit-o în schimbul acestei mutări.

Ermal Krasniqi a jucat în cinci din cele șase meciuri disputate de Ballkani în grupele acestei ediții de Conference League și a marcat două goluri, unul cu Slavia Praga și unul cu Sivasspor. Fotbalistul din Kosovo a reușit să îl impresioneze pe Dan Petrescu, chiar dacă nu a evoluat în meciul retur cu CFR Cluj, cel din România, câștigat de ardeleni cu scorul de 1-0. De altfel, „Bursucul” a avut doar cuvinte de laudă la adresa întregii echipe kosovare înaintea celor două meciuri directe.

„Nu uităm că și-au amânat meciul din campionat, nu uităm că a dat (n.r. Ballkani) trei goluri în deplasare. E un adversar periculos. Sunt conștient că va fi un meci greu din toate punctele de vedere. Sunt sigur că a venit să facă meciul vieții. E clar, dacă și-a amânat meciul din campionat…

Au ceva probleme în ultimele 10-15 minute. O să încerc să le pun jucătorilor și un filmuleț special, în ziua partidei. Ar fi fantastic, o încununare a succesului anului 2022, ca după titlul de campioană, să ajungem și în primăvara europeană”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului retur, din noiembrie.

Ermal Krasniqi, proaspăt internațional kosovar

Ermal Krasniqi a jucat până în prezent doar în țara natală, pentru Feronikeli, Malisheva, Llapi, Ferizaj și Ballkani, unde s-a transferat în august 2019. În noiembrie 2022, el a fost convocat în premieră la naționala statului Kosovo. Așadar, ar putea fi adversarul naționalei României în preliminariile pentru EURO 2024.

Sursă foto: Facebook / Ermal Krasniqi

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622