CFR Cluj a mai transferat doi jucători. Mijlocaș și atacant din Ghana pentru Dan Petrescu | OFICIAL

Ștefănescu Dragoș 23.08.2022, 20:21
CFR Cluj a mai transferat doi jucători. Mijlocaș și atacant din Ghana pentru Dan Petrescu | OFICIAL

CFR Cluj se pregătește pentru returul cu Maribor din play-off-ul Conference League. Cu șanse mari să meargă în grupele competiției, șefii din Gruia au adus jucători noi pentru Dan Petrescu. CFR a parafat în cursul zilei de marți transferurile unui mijlocaș și unui atacant, amândoi jucători de origine ghaneză.

Noi transferuri pentru CFR Cluj. Un mijlocaș și un atacant au sosit în Gruia

CFR Cluj se pregătește de returul cu Maribor din play-off-ul Conference League. Ardelenii au șanse mari de a merge în grupele competiției, după ce în tur au reușit o remiză albă.

În cursul zilei de marți, CFR Cluj a anunțat două noi transferuri. Mijlocașul Adam Abdul-Wahab (20 de ani) și atacantul Carl Davordzie (22 de ani) au semnat cu formația din Gruia. Campioana României a anunțat aceste mutări prin intermediul rețelelor de socializare.

Bine ai venit, Adam Abdul-Wahab! Suntem bucuroși să vă anunțăm că Adam Abdul-Wahab, un mijlocaș în vârstă de 20 ani din Ghana, este noul fotbalist al echipei noastre secunde. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la clubul nostru!

Bine ai venit, Carl Davordzie! Suntem bucuroși să vă anunțăm că Carl Davordzie, un atacant în vârstă de 22 ani din Ghana, este noul fotbalist al echipei noastre secunde. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la clubul nostru!”, a transmis CFR Cluj, pe rețelele de socializare.

Nana Boateng a revenit la antrenamentele lui CFR Cluj. Tratamentul Marijanei Kovacevic a făcut din nou ”minuni”

CFR Cluj se pregătește pentru returul cu Maribor din play-off-ul Conference League. În meciul din Slovenia, campioana României a remizat alb, scor 0-0.

În meciul tur, CFR Cluj a suferit mai multe pierderi importante. Unul dingre jucătorii ce au ieșit accidentați în meciul de la Maribor a fost Nana Boateng. Acesta a suferit o ruptură musculară după doar o jumătate de oră de joc și a fost imediat scos de pe teren. După această accidentare, revenirea lui Boateng pe teren era preconizată a se produce peste câteva săptămâni. Conducătorii lui CFR au decis imediat să-l trimită pe Boateng la Belgrad, pentru a fi tratat de celebra Marijana Kovacevic. Mijlocașul a revenit în cursul zilei de luni în România, iar tratamentul sârboacei se pare că a dat roade ca și în cazul lui Florinel Coman de la FCSB. În cazul în care în următoarele zile Boateng se va reface complet, el va putea juca în meciul de joi seară.

Revenirea lui Boateng ar fi un mare câștig pentru Dan Petrescu, care a fost extrem de supărat după accidentarea mijlocașului.

El a fost cel mai bun jucător al nostru în sezonul trecut. Iar jucătorii importanți sunt greu de înlocuit. Asta e o problemă pentru noi”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului din Slovenia.