Antrenorii Leo Grozavu și Costel Gâlcă au comentat remiza dintre FC Botoșani și Rapid București, din etapa a 19-a a Superligii. Tehnicianul gazdelor este de părere că adversara se află la un nivel superior.
Prima mare ocazie a meciului de la Botoșani le-a aparținut oaspeților, în minutul 20. Alex Dobre a pătruns în careu și i-a pasat printre doi fundași lui Petrila, care a rămas cu poarta goală, însă a trimis pe lângă colțul scurt. În minutul 29, jucătorii lui Grozavu au solicitat penalty după un presupus henț în careul giuleștenilor, însă jocul a continuat. Anestis a intervenit salvator în fața lui Koljic în minutul 35, iar Aioani a avut două parade excelente la șuturile lui Mitrov din minutele 50 și 78. Ultima ocazie importantă a partidei i-a aparținut lui Alex Dobre, care a șutat pe lângă poartă în minutul 85.
Partida s-a încheiat 0-0, iar Rapid rămâne lider în clasament, cu 39 de puncte, urmată de FC Botoșani, care are 37 de puncte.
„E cam mult să spunem că a fost un meci spectaculos, dar a avut ritm, a fost ca o confruntare între doi boxeri. Rapid a avut ocaziile mai mari, însă să nu uităm cum am început noi campionatul și faptul că ne-au lipsit patru jucători.
În vestiar le-am spus băieților jos pălăria pentru atitudine și pentru dăruirea de care au dat dovadă. Au jucat împotriva unei echipe aflate la alt nivel. Am făcut un meci foarte bun ca atitudine. Avem nevoie de mai multă liniște și viziune, dar n-am ce să le reproșez. Suntem pe locul doi după 19 etape și reușim să ținem piept unor echipe cu jucători valoroși, unor cluburi de tradiție, deci n-ai cum să nu fii mulțumit. Aioani a fost în mare formă astăzi.
Avem o problemă mare după ieșirea lui Ilaş, pentru că jucătorul under ne dezechilibrează echipa. Atacantul central era singura opțiune care putea fi introdusă. Pe alt post, jucătorul under putea produce un dezechilibru, iar ceilalți au reușit să echilibreze bine terenul, în apărare și pe benzi”, a declarat Leo Grozavu.
„Am avut o primă repriză mai bună, cu ocazii clare. În a doua repriză am pierdut controlul la mijlocul terenului și ei au preluat jocul. Cred că rezultatul este echitabil: noi am avut ocaziile mari, iar ei au dominat repriza a doua. Se întâmplă (n.r. – referitor la ratarea lui Petrila).
În partea a doua nu am mai reușit să ținem de minge, asta a fost problema. Nu am reușit să-i surprindem. Sunt mulțumit de punctele adunate până acum și ne dorim victoria cu Oțelul. E mai puțin important cine intră și cine nu intră în play-off”, a declarat Costel Gâlcă.