Clipe cumplite pentru Simona Halep la Madrid, când a uitat tot ce se întâmplă. Dialog uluitor al româncei cu arbitrul

Gabriel Peneș / 05.05.2021, 08:32
Clipe cumplite pentru Simona Halep la Madrid, când a uitat tot ce se întâmplă. Dialog uluitor al româncei cu arbitrul

Clipe cumplite pentru Simona Halep la Madrid, când a uitat tot ce se întâmplă. Compatrioata noastră a oferit un moment hilar în timpul meciului de marți cu Elise Mertens (Belgia, 16 WTA). Sportiva noastră a pierdut dramatic în optimile turneului de la Madrid, cu 6-4, 5-7, 5-7. Dar la finalul setului secund, unul foarte disputat, constănțeanca a părut confuză, producând o situație rar întâlnită pe terenurile de tenis.

Clipe cumplite pentru Simona Halep la Madrid, când a uitat tot ce se întâmplă

Competiția din capitala Spaniei a rămas văduvită de prezența numărului 3 mondial. Clipe cumplite pentru Simona Halep la Madrid, în timpul partidei din optimi contra Elisei Mertens. Simo mersese „șnur” în primele 2 meciuri ale turneului patronat de Ion Țiriac. În tururile inaugurale trecuse, în 2 seturi, de spaniola Sara Sorribes Tormo și chinezoaica Saisai Zheng. În partida din optimi, însă, chiar dacă a câștigat primul set, lucrurile n-au mai stat la fel. Elise Mertens (16WTA) s-a dovedit o „nucă tare”, pe care Halep n-a mai putut s-o spargă.

De altfel, consumul fizic, dar și psihic și-au pus amprenta asupra jucătoarei din Constanța. Iar la finalul setului secund, ea a oferit un moment rar întâlnit pe terenurile de tenis. Pur și simplu, Halep a uitat cine urmează la serviciu. Asta, deși tocmai pierduse cel de-al doilea set, pe propriul serviciu, Mertens reușind un break. „Cine trebuie să servească, eu sau ea!? În jumătatea aceasta urmez eu?”, l-a întrebat Simona pe arbitrul de scaun, conform prosport.ro. Oficialul i-a explicat că adversara va urma la serviciu, câtă vreme în ghemul anterior fusese „la primire”.

Dialog uluitor al româncei cu arbitrul

Setul decisiv i-a revenit tot lui Mertens, care s-a calificat în sferturile de finală. A fost cea de-a doua victorie a belgiencei în fața lui Halep, în cele 5 confruntări directe. Precedenta reușită fusese în finala turneului de la Doha, în 2019. Pentru accederea în optimi, Simona va primi un cec de 34,048 de euro și 120 de puncte în ierarhia WTA. Ea va lua startul și la turneul de la Roma, ce va începe pe 10 mai, și unde este deținătoarea titlului.

Sunt foarte fericită cu jocul meu, dar e un lucru pe care trebuie neapărat să-l fac la meciurile următoare: să mă opresc din a greși, pentru că de cele mai multe ori mă grăbesc și fac niște erori pe care în mod normal nu le fac. Da, la asta trebuie să lucrez, să fiu mai răbdătoare în viitor, să-mi iau timp mai mult să mă calmez”, a spus Simona Halep la conferința de presă de după eliminarea suferită marți la Madrid.

Simona a recunoscut că se grăbește uneori și, din această cauză, face greșeli. Campioana româncă a părut, oricum, destul de tensionată pe teren și cu o stare interioară de nerăbdare. Ea a mai declarat că nu se gândește la apărarea trofeului de la Roma, ci la îmbunătățirea aspectelor deficitare.

A fost foarte solidă, s-a mișcat și a lovit bine. Nu aș spune că am jucat prost, dar am făcut câteva greșeli. Sunt mulțumită de jocul meu, deși mă grăbesc uneori”, a spus Simona Halep, conform BATennis. Nu mă gândesc că trebuie să apăr titlul la Roma, ci doar să recuperez și să văd ce trebuie să îmbunătățesc”, a mai spus Simona Halep, conform BATennis.