Ovidiu Burcă (42 de ani) a decis ca jucătorii lui Dinamo să pregătească debutul în Liga 2 în cantonament. De luni, „câinii” se vor antrena în baza de la Săftica. Joi, roș-albii merg pe terenul celor de la Progresul Spartac, pentru prima partidă în liga secundă din istoria clubului.
Numirea lui Ovidiu Burcă, anunțată în exclusivitate de Playsport, a schimbat linia rezultatelor de la Dinamo. „Câinii” au trecut cu 2-0 de Tunari, iar noul tehnician a ajuns la trei victorii din trei pe banca roș-albilor. Cu toate acestea, antrenorul nu pare deloc mulțumit. A decis ca jucătorii să intre în cantonament. Burcă i-a băgat în „ședință” și pe oficiali. Cere mai multe întăriri.
Dinamoviștii sunt gata pentru meciul pe care sperau să nu îl joace niciodată. Roș-albii vor debuta în Liga 2, după ce au retrogradat în premieră în cei 74 de ani de istorie. Progresul Spartac va fi primul adversar al echipei lui Ovidiu Burcă. Partida este programată joi, în același timp în care rivalele de altădată joacă în Conference League.
Totuși, suporterii speră că vor reveni rapid în Superliga. Ovidiu Burcă a debutat excelent pe banca tehnică. Are trei victorii din trei. Ultima, 2-0, cu Tunari, din liga a treia. Gabriel Moura şi Alexandru Pop au marcat pentru bucureșteni.
Victoria cu Tunari vine după succesele cu Popești Leordeni, 1-0, și cu Plopeni, 2-1. În ciuda acestora, staff-ul tehnic a decis ca echipa să intre în cantonament începând de luni. Conform Gsp, Vali Lazăr și compania se vor pregăti la Săftica până joi, când este programat primul meci din Liga 2.
Progresul Spartac – Dinamo este programat joi, de la 18:00, și se va juca la Buftea.
„Echipa este încă departe de ceea ce mi-aș dori să se întâmple. Zi de zi construim o fundație care să ne ajute să construim o formație care să se lupte pentru locurile de promovare. Conducerea mai este în discuții cu anumiți jucători.
Din păcate, jucătorii din România buni sunt foarte scumpi, iar în străinătate e cu noroc să vezi în câteva zile un jucător care să fie la un nivel ridicat. Noi ne dorim să jucăm pe Arcul de Triumf, un acord de principiu, verbal avem, dar rămâne de văzut dacă se va și concretiza”, a spus Ovidiu Burcă după victoria cu Tunari.
Cinci jucători a transferat Dinamo în această vară: Vali Lazăr, Bogdan Gavrilă, Neluţ Roşu, Valentin Buhăescu și Dani Iglesias.
Joi, 4 august 2022, ora 18:00
Progresul Spartac – Dinamo
Vineri, 5 august 2022, ora 17:00
Unirea Slobozia – Minaur Baia Mare
Sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:00
CS Comunal Şelimbăr – FC Braşov
Politehnica Timișoara – Unirea Constanţa
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSC Dumbrăviţa
Unirea Dej – FK Miercurea Ciuc
Concordia Chiajna – CSM Slatina
Gloria Buzău – Ripensia Timișoara
Sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:30
SC Oţelul Galaţi – Politehnica Iaşi
Marți, 9 august 2022, ora 20:30
Steaua – Metaloglobus Bucureşti
Sursa foto: facebook Dinamo.