După 0-2 la Podgorica, meciul din seara asta al naționalei, în Liga Națiunilor, se anunță și mai dificil decât cel din Muntenegru. ”Tricolorii” au arătat foarte rău în fața unei formații fără Savici și Jovetici, iar acum vor avea în față adversari care vin de la echipe extrem de puternice, ca Inter, Milan sau OM, cu Dzeko, Pjanici și Kolasinac în frunte.
După gafele uriașe ale lui Vlad Chiricheș, din partida cu Muntenegru, mulți dintre noi s-au întrebat cum ar fi arătat echipa națională cu alți fundași pe linia de apărare. Un astfel de exemplu este Dorin Goian, un jucător emblematic mai bine de zece ani pentru ”tricolori”, care a adunat 69 de selecții și 5 goluri la prima reprezentativă. Fostul fundaș de fier al naționalei vine la PlaySport LIVE, pentru a comenta dezastrul din Muntenegru și pentru a analiza, împreună cu jurnaliștii Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu, meciul de totul sau nimic din Bosnia Herțegovina.
Dorin Goian este, așa cum îl știm și din teren, tăios și incisiv, atunci când vine vorba de a comenta meciurile echipei naționalei! Vom afla împreună dacă a venit vremea retragerii pentru Chiricheș, dacă este timpul pentru o nouă generație de ”tricolori” și cu cine ar trebui să ne apărăm și mai ales să atacăm în Bosnia.
În urma antrenamentului oficial de aseară s-au mai limpezit lucrurile în privința echipei de start, iar antrenamentul din această dimineață va veni cu ultimele confirmări. Iordănescu își menține perseverent abordarea și nu renunță la sesiunea de pregătire programată în zi de meci, întărindu-și implicit și linia de forță, dar și mesajul clar de tipul “trecem prin toate, facem orice, ne adaptăm, dar nu renunțăm”.
Dacă titularizarea lui Niță în poartă e indiscutabilă, dar rămâne să vedem în echipa României cel puțin doi dintre cei trei jucători ai campioanei CFR Cluj. Menajați în Muntenegru, fundașii laterali Manea și Camora se află pe “foaia” lui Iordănescu. Practic, vor ieși clar din formula inițială cei trei jucători de la FCSB, Cristea, Olaru și Tănase, înlocuiți de fotbaliști ai campioanei.
În ciuda senzației că vom vedea diseară, cu Bosnia-Herțegovina, un prim 11 modificat major ca reacție la prestația cu Muntenegru, schimbările fac parte în realitate din planul tactic pe care Iordănescu și staff-ul său l-au gândit deja de săptămâni bune. Asta pentru a face față fizic, în primul rând, seriei de 4 meciuri, adaptat și la specificul adversarilor.
La Zenica, cei doi fotbaliști de la Pisa ajunși ultimii la lot, Marius Marin și George Pușcaș, vor intra în luptă. Au rămas în afara lotului cu Muntenegru, iar acum speranțele ofensive vor fi clar în sarcina lui George. Pușcaș va fi titularizat azi alături de o linie de mijlocași și de coechipieri pe benzile atacului mult diferiți față de echipa de start de sâmbătă.
După experiența cu Tănase în poziție de vârf, abordarea lui Iordănescu depinde acum de forma lui George Pușcaș.
Jurnaliștii Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu vor discuta cu Dorin Goian, pentru a găsi soluțiile de ieșire din această situație complicată.
Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3KzyUKl.