Șeful suprem al fotbalului gorjean din toate timpurile nu e altceva decât un delator de duzină, care de fapt se dă în fapt pe sine însuși
Când nea Mărin, așa cum îi zic gorjenii, blasfemiind ilustrul personaj născocit de Amza Pellea, îl acuză pe Edi Iordănescu de a fi fost impus politic la Pandurii, de fapt se acuză pe sine. Adică spune că la echipa pe care toată lumea credea că o conduce el, Marin Condescu, întruchiparea luminii sindicale a lignitului gorjean de fapt se intervenea cu voioșie peste capul său, numindu-se antrenori, președinți de club, dându-se dispoziții pe linie politică, pe care sindicalistul (în definiție, aflat în raporturi de adversitate ideologică cu guvernanții) le înghițea pe nemestecate și mai spunea și ”să trăiți”.
De fapt ce ne povestește Marin Condescu acum, în 2022? Că un urmă cu aproape un deceniu i s-a băgat pe gât (acuzație negată de către cel incriminat) instalarea antrenorului Edi Iordănescu. Dar poate că i s-a făcut un bine, pentru că i s-a sugerat un tehnician care i-a luat echipa din preajma retrogradării și i-a dus-o pe loc de cupă europeană. Poate că intervenția, dacă a existat, chiar a fost de bun augur, pentru că, de capul său, cine știe ce prostie ar fi făcut Condescu, pe cine ar fi adus și s-ar fi ales praful (de cărbune?) mult mai devreme…
Ce mai spune zice acest pseudo Jimmy Hoffa de Gorj? Că Edi a luat o grămadă de bani, de parcă i-ar fi luat de unul singur, nu în urma unor înțelegeri scrise, care de la babilonianul Hammurabi încoace, trecând prin Dreptul Roman, nu reprezintă altceva decât expresia voinței părților. Să fie corect cu el însuși Condescu și să spună că atunci, dacă lucrurile au stat cu adevărat așa, a fost bucuros să îndeplinească o dorință a puternicilor zilei, creznd că prin asta se pune pe sine la adăpost de pericolele iminente, de ordin penal, prin care trece un lider sindcal care taie și spânzură la fotbal nu pe proprii săi bani, ci pe sume (imense!) provenite de cotizațiile care bieților ortaci li se rețineau direct din salariu!
Dacă tot e Condescu atât de viteaz și de principial, de ce n-a ieșit el public atunci, cu ani în urmă? Să spună, ia uitați, oameni buni, cum se bagă Puterea Politică peste mine, cum mi se impun antrenori și mi se cere să le achit salarii amețitoare din fondurile sindicale cu care ortacii ar trebui de fapt să meargă la tratament, să aibă case de odihnă și așa mai departe? A tăcut pentru că i-a convenit, pentru că a avut prilejul să perie umerii sacourilor puternicilor zilei.
Să vii și să spui toate acestea nu doar după mai bine de opt ani, ci și în momentul în care antrenorul care pretinzi că ți-a fost atunci băgat pe gât tocmai e numit selecționer, înseamnă nu doar complicitate și ascunziș, ci și un oportunism de zile mari, grevat pe fondul unei acute deficiențe de caracter. Delațiunea lui Condescu umbrește foarte puțin (spre deloc) cariera lui Edi Iordănescu. În schimb, întreaga operă minerească, sindicală, fotbalistică și umană a josnicului delator, în loc să fie un munte semeț, arată ca un maldăr de steril.