Boris Becker, copilul de suflet al lui Ion Țiriac, care i-a fost manager pentru o lungă perioadă, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. Fostul mare tenismen german, ajuns la vârsta de 54 de ani, a fost găsit vinovat de faptul că a reușit să ascundă nu mai puțin de 2.5 milioane de lire sterline prin diferite împrumuturi, pentru a nu plăti taxe.
Problemele lui Becker, care a câștigat 6 trofee de Grand Slam de-a lungul carierei, au început în 2017. Atunci, germanul a fost nevoit să se declare falit, după ce ajunsese să le datoreze creditorilor săi nu mai puțin de 50 de milioane de lire sterline și a refuzat să încalce regulile din Marea Britanie referitoare la insolvență.
Acum, potrivit BBC, el a fost găsit vinovat în legătură cu 4 infracțiuni diferite și a fost achitat de alte 20 de acuzații. De asemenea, conform sursei citate, apropiatul lui Ion Țiriac va executa doar jumătate din pedeapsa de doi ani și jumătate de închisoare. La această decizie a contribuit vârsta fostului tenismen, dar și faptul că a fost vorba despre infracțiuni financiare, fără violență.
Problemele financiare ale lui Becker au ieșit la iveală în 2017. Atunci, au apărut informații legate de faptul că germanul nu își plătise un împrumut de mai bine de 3 milioane de lire sterline, pe care l-a folosit pentru a-și achiziționa o locuință de lux în Mallorca.
La începutul acestei luni, el a fost declarat vinovat de către jurați, iar acum decizia a fost pusă în aplicare. Printre cele 20 de capete de acuzare care s-au dovedit a fi nefondate se numără și 9 acuzații referitoare la refuzul de a preda trofeele și medaliile obținute în tenis, printre care se numără și două trofee la Wimbledon.
Miliardarul român de 82 de ani a dezvăluit în iunie 2021 cum a ajuns să îl antreze, și mai apoi să îl impresarieze pe Boris Becker. Dar și care a fost momentul în care și-a dat seama că germanul va ajunge în vârful tenisului mondial.
A venit la mine bunul meu prieten Gunther Bosch, care, ca și mine, s-a născut la Brașov. Era cu doi ani mai în vârstă și locuia la doar 100 de metri de casa mea.
La acea vreme era antrenor la Federația Germană de Tenis. Într-o zi a venit la mine și mi-a spus: ‘Ion, am un băiat pe care trebuie să-l vezi neapărat!’. Dar nu eram foarte entuziasmat. Aveam în cap zicala unui alt prieten, Horst Dassler: ‘Germanii sunt foarte buni când au 13, 14 sau 15 ani. Dar la un moment dat nu mai beau două beri, ci patru. Patru se fac opt și tot așa!
L-am privit și parcă în fața mea era un începător. Nu știa să stea în teren, jocul lui de picioare era atât de prost… Picioarele îi sângerau pentru că plonja după mingi, nu știa cum să se miște. Dar loviturile lui erau incredibile și am putut vedea acea dorință în ochii lui. Avea o lăcomie ieșită din comun, am sesizat asta imediat. L-am găsit pe Boris atât de interesant încât am vrut să-l testez!
Am vrut să vină la mine la Monte Carlo și să joace împotriva lui Guillermo Vilas o lună. Patru ore în fiecare zi nenorocită! Am vrut ca Boris să se antreneze cu Vilas timp de o lună, iar după aceea am fost sigur că va merge pe drumul lui. M-am dus la părinții lui și le-am spus că mâine Boris ar trebui să-și facă bagajul. Am stabilit un program de antrenamente și unul de turnee. Boris era extrem de tânăr atunci, dar asculta și era pregătit. În principiu, acesta a fost momentul în care s-a născut superstarul Boris Becker”, a povestit Ion Țiriac pentru spox.com.