Cosmin Contra și-a turnat cenușă în cap și le-a transmis scuze fanilor lui Al-Ittihad după ce a ratat într-un mod incredibil titlul

Gabriel-Alexandru Ioniță / 01.07.2022, 10:53
Cosmin Contra și-a turnat cenușă în cap și le-a transmis scuze fanilor lui Al-Ittihad după ce a ratat într-un mod incredibil titlul

Cosmin Contra a simțit nevoia să își prezinte scuzele față de fanii lui Al-Ittihad, după ce a pierdut dramatic un campionat pe car l-a controlat aproape în integralitate. Echipa din Jeddah a avut la un moment dat un avans de 11 puncte în fruntea clasamentului din Arabia Saudită. Dar finalul de sezon a fost catastrofal, iar în ultimele 6 etape a pierdut trei meciuri și a înregistrat două rezultate de egalitate.

Astfel, rivalii de la Al Hilal au profitat și au cucerit un nou titlu. Pentru Al-Ittihad ar fi fost primul campionat din 2009 în prezent. Astfel, fanii și conducerea clubului galben-albastru au fost extrem de supărați după acest moment.

Cosmin Contra și-a cerut scuze din nou față de fanii lui Al-Ittihad

Suporterii l-au jignit în termeni duri pe Cosmin Contra pe rețelele de socializare, iar președintele clubului, Anmar Al-Haili a decis să nu îi prelungească românului contractul care a expirat la finalul sezonului, după cum a anunțat în urmă cu câteva zile publicația locală kooora.com.

În acest context, înainte ca plecarea sa de la Al-Ittihad să devină oficială, fostul selecționer al României a dorit să mai îmbunătățească puțin din ultima impresie pe care a lăsat-o în Arabia Saudită și și-a cerut scuze din nou fanilor echipei, după ce o făcuse și la scurt timp după finalul meciului din ultima etapă.

Salutare, fani ai lui Ittihad! În primul rând, aș vrea să îmi prezint scuzele pentru că v-am dezamăgit în ultimul moment și, cu toate că am dat totul, nu ne-am ridicat la măreția voastră.

De asemenea, marii campioni se nasc din înfrângeri și învață din greșeli. Anul viitor echipa se va întoarce mai puternică pentru a câștiga titlul pe care îl așteptați atât de mult.

Vă mulțumesc foarte mult pentru susținerea de-a lungul acestui sezon”, a transmis Cosmin Contra prin intermediul Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Cosmin Gurita (@cosmin2contra)

Fostul fundaș dreapta spera că nu va fi demis totuși după acest final nebun de sezon

Cosmin Contra a semnat în vara anului trecut un contract pe un sezon cu Al-Ittihad. Exista însă și o clauză de prelungire pe încă o stagiune, care nu va mai fi însă activată după ratarea titlului. Legat de acest aspect, Cosmin Contra a părut optimist imediat după meciul din ultima etapă.

Chiar dacă deznodământul a fost cel care a fost, antrenorul român în vârstă de 46 de ani și-a făcut planuri pentru sezonul viitor. El i-a asigurat pe fani că va face tot posibilul pentru a face uitată prestația din finalul stagiunii recent încheiate. Nu va mai fi însă cazul de așa ceva.

Îmi cer iertare în fața fanilor pentru pierderea titlului. Au fost alături de noi de-a lungul întregului sezon și ne-au susținut pentru a-și transforma speranțele în realitate.

Ceea ce s-a întâmplat în acest sezon reprezintă o lecție de pe urma căreia vom beneficia în sezonul viitor. Vom încerca să reparăm greșelile și să compensăm pentru pierderea titlului. Am avut ghinion. Am condus clasamentul mult timp, dar am ratat titlul pe ultima sută de metri”, a spus Cosmin Contra după meciul din ultima etapă, citat de kooora.com.